monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Peste 350 de şoferi au rămas fără permise de conducere într-o singură zi!

Poliţiştii au reţinut, sâmbătă, 358 de permise de conducere şi au amendat peste 8.800 de şoferi, dintre care aproape jumătate pentru că au condus cu viteză, alte 66 de persoane fiind prinse băute la volan, informează, duminică, Poliţia Română.

Echipajele de poliţie au făcut, sâmbătă, 517 filtre şi au aplanat 362 de stări conflictuale, fiind depistate 239 de infracţiuni, dintre care 196 au fost constatate în flagrant, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.
Poliţiştii au prins 165 de suspecţi de infracţiuni, dintre care cinci au fost reţinuţi şi zece arestaţi, precum şi trei urmăriţi, fiind identificate patru maşini furate.
În trafic au fost depistate 166 de infracţiuni, 66 de persoane fiind prinse la volan cu o alcoolemie peste limita legală. Opt şoferi au refuzat recoltare probe biologice, pe numele lor fiind întocmite dosare penale. Alţi 60 de şoferi au fost prinşi conducând fără permis sau cu permisul suspendat ori anulat, iar 31 erau la volanul unui autoturism neînmatriculat.
Poliţiştii au reţinut 358 de permise de conducere şi au retras 153 de certificate de înmatriculare.
De asemenea, 8.834 de şoferi au primit amenzi, dintre care 73 pentru consum de alcool, 4.391 pentru viteză şi 51 pentru neacordarea de prioritate vehiculelor sau pietonilor.
În urma controalelor, patrulărilor şi intervenţiilor, poliţiştii au dat 1.530 de sancţiuni contravenţionale pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, 171 pentru activităţi comerciale ilicite şi 11 pentru nereguli privind transportul în regim de taxi şi de închiriere.

În timpul acţiunilor organizate sâmbătă, poliţiştii au dat în total 10.906 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 2.102.000 de lei şi au confiscat bunuri în valoare de 11.618 de lei.
Acţiunile au fost desfăşurate de poliţişti de vineri până duminică şi vizează reducerea evenimentelor produse din cauza vitezei excesive, menţinerea ordinii publice şi prevenirea faptelor antisociale, a precizat Poliţia Română.
Poliţiştii de la rutieră sunt prezenţi în trafic inclusiv cu echipamente de supraveghere video, în special pe drumurile către Litoral şi staţiunile montane. De asemenea, traficul rutier pe Autostrada A2 şi pe DN1 este monitorizat, duminică, şi cu ajutorul unui elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie