monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Poliţiştii acţionează sâmbătă pentru combaterea vitezei excesive

Poliţiştii acţionează şi sâmbătă pe drumurile naţionale şi autostrăzile din ţară pentru combaterea excesului de viteză.

Politistii combat viteza

Potrivit unui comunicat al IGPR , poliţiştii au constatat vineri, 23 august, 103 infracţiuni, dintre care 68 de la regimul circulaţiei rutiere, au aplicat peste 8.000 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 4.608 au fost pentru viteză şi au reţinut 309 de permise de conducere, dintre care 123 pentru viteză. De asemenea, poliţiştii au retras 158 de certificate de înmatriculare. 
Poliţiştii rutieri, împreună cu cei de ordine publică, au acţionat la nivel naţional, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul IGPR, pentru depistarea şi sancţionarea abaterilor rutiere, în special a celor privind nerespectarea regimului legal de viteză. Peste 1.650 de poliţişti, dintre care 1.138 de la rutieră şi 518 de ordine publică, au acţionat în trafic, utilizând 429 de aparate radar. 

Poliţia coordonează în acest sfârşit de săptămână o acţiune preventivă pentru reducerea numărului accidentelor rutiere şi a consecinţelor acestora, produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză. Sunt folosite toate echipamentele de supraveghere video a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, din dotare, amplasate în sistem cascadă. 


Acţiunea face parte din calendarul campaniei preventive "Speed", desfăşurată pe teritoriul tuturor celor 27 de state membre TISPOL. Poliţiştii le recomandă şoferilor să conducă prudent şi să respecte viteza legală.