monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Secretarul american de Stat: Au fost folosite arme chimice în Siria. Ce am văzut şochează conştiinţa mondială!

Secretarul american de Stat, John Kerry, a afirmat luni că în Siria au fost folosite arme chimice, săptămâna trecută, considerând că aceasta este o "indecenţă morală" pentru care responsabilii trebuie să răspundă.

 John Kerry, secretarul american de Stat

"Arme chimice au fost folosite în Siria", a declarat Kerry presei, într-o intervenţie la Washington, "este de necontestat".

"Ceea ce am văzut săptămâna trecută în Siria şochează conştiinţa mondială. Aceasta sfidează orice cod de moralitate. Masacrul orbesc al civililor, uciderea femeilor şi copiilor şi trecătorilor nevinovaţi cu arme chimice este o indecenţă morală", a declarat şeful diplomaţiei americane, potrivit Mediafax.


"Preşedintele (american Barack) Obama crede că cei care au recurs la armele cele mai atroce împotriva persoanelor celor mai vulnerabile de pe planetă trebuie să dea socoteală", a adăugat Kerry, într-o declaraţie solemnă.

"Nimic nu este mai grav astăzi şi nimic nu este mai urmărit" ca utilizarea armelor chimice.


Ca şi administraţia americană, Kerry a acuzat regimul sirian că a oferit anchetatorilor ONU în Siria un acces "prea târziu pentru a fi credibil" la zona vizată de atacul din 21 august şi că a "bombardat" şi "distrus sistematic dovezile" pe teren.

"Acesta nu este comportamentul unui Guvern care nu are nimic de ascuns", a adăugat el.