monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Washingtonul se pregăteşte să intervină în Siria: "O reacţie este iminentă"

Statele Unite au pregătit scena, luni, pentru o posibilă intervenţie militară împotriva regimului din Siria, ca reacţie la presupusul atac chimic împotriva civililor, care a avut loc săptămâna trecută în apropiere de Damasc şi este considerat de către Washington drept "incontestabil".

Washingtonul se pregăteşte să intervină în Siria

"Arme chimice au fost folosite în Siria", a declarat secretarul american de Stat John Kerry, afirmând pentru prima dată atât de categoric: "este de necontestat".

Aceste arme chimice au provocat moartea a peste 1.000 de persoane în Ghouta de Est, la 21 august, potrivit opoziţiei preşedintelui sirian Bashar al-Assad.


Fără a-i numi pe cei responsabili de acest atac, Kerry a asigurat că "Preşedintele (american Barack) Obama consideră că cei care au recurs la armele cele mai atroce împotriva persoanelor celor mai vulnerabile de pe planetă trebuie să dea socoteală".

Potrivit Casei Albe şi Departamentului de Stat american, folosirea armelor chimice în Siria este un fapt stabilit, însă există mici îndoieli cu privire la provenienţa acestora, în timp ce regimul de la Damasc şi rebelii se acuză reciproc de comiterea atacului, potrivit Mediafax.


Totuşi, potrivit purtătorului de cuvânt al lui Obama, Jay Carney, Guvernul lui Assad "deţine controlul asupra depozitelor de arme chimice în Siria (...) şi numai el are capacitatea să disperseze aceste arme cu proiectile". De asemenea, Carney a asigurat că locul unde a avut loc presupusul atac chimic a fost bombardat luni cu scopul de a distruge probele, după venirea inspectorilor ONU.

Obama încă nu a luat vreo decizie referitor la reacţia Statelor Unite, a explicat Carney. Dar o astfel de reacţie este "în interesul Statelor Unite şi a comunităţii internaţionale", a afirmat purtătorul de cuvânt al preşedintelui american, refuzând să precizeze un anumit program al acţiunilor. Nici Carney, nici Kerry nu s-au referit în mod oficial la atacuri militare.