monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Expoziţie internaţională de fotografie etnografică, în Piaţa Unirii

Expoziția internațională de fotografie cu titlul “Semne identitare” va avea loc în 20 – 22 septembrie, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca.

Expoziţia constituie o continuare a Concursului național “Fotografia – Document Etnografic”, lansat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj și ajuns în acest an la cea de-a X-a ediție. Concursul are ca scop surprinderea și conservarea în instantanee fotografice a celor mai importante fapte de cultură tradițională, materială sau imaterială, aflate pe cale de dispariție în comunitățile rurale, iar expoziția “Semne identitare” marchează dezvoltarea internațională a concursului. 

Vor expunde Adam Gyula, Mircea Albu, Adriana Andrei, toţi trei din România, Bablena Magdolna din Ungaria, Balazs Odon, Balint Zsigmond, Ștefan Bădulescu, Mircea Cîmpeanu, Petrișor Crăciunoiu, toţi din România, Piotr Drozdzik din Polonia, Vlad Dumitrescu, Andras Egri,Dorel Găină, din România, Hagyomanyok Haza din Ungaria, Feleki Karoly, Nicolae Nerțan, Lucian Nerţan, Laura  Elisabeta Panaitescu, Gheorghe Petrila, Ion Rogozanu, Felician Săteanu, din România, Vasili  Scherbinin din Rusia, Daniela Stănoiu, Szabo Tamas, Dan Tăuțan, Teutsch Alpar, Tunde Komaromi din România şi Anastasia Vdovkina din Rusia.


Vernisajul expoziției va avea loc în data de 20 septembrie, ora 18.00.

Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Cluj prin intermediul Centrului Judeţean pentru Promovarea Culturii Tradiționale Cluj.