monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Termen prelungit pentru cererile de scutire de la plata penalităților

Termen prelungit pentru cererile de scutire de la plata penalităților

Primăria Cluj-Napoca a prelungit termenul de scutire de la plata penalităţilor şi majorărilor de întârziere. Clujeni mai pot depune cereri pentru aceste scutiri până la data de 15 noiembrie 2013.

Măsura a fost votată de către Consiliul Local, în cadrul unei şedinţe de îndată, care a avut loc joi, 26 septembrie 2013.

„Am prelungit până în 15 noiembrie posibilitatea ca firmele sau persoanele fizice să-şi achite datoria principală, pentru a fi scutite de penalităţile pe care le au în raport cu primăria, în urma solicitărilor venite din partea clujenilor”, a precizat primarul Emil Boc.


Pentru a beneficia de aceste scutiri clujenii trebuie să-şi achite integral, până în 15 noiembrie 2013, obligaţiile principale constând în impozite, taxe şi alte obligaţii datorate bugetului local al municipiului.

Până în prezent aproximativ 1834 de persoane fizice şi juridice au fost scutite de la plata a penalităţilor şi majorărilor de întârziere, după achitarea obligaţiilor la bugetul local. Acestea au beneficiat de o scutire în valoare de 2.794.097, 12 lei. În urma acestor măsuri a fost colectată suma de 2.687.773, 87 lei aferentă taxelor şi impozitelor locale.