monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Vreme urâtă cu temperaturi scăzute, ploi, vânt şi lapoviţă. Vezi prognoza meteo

Duminică, vremea va fi în continuare mai rece decât în mod obişnuit la sfârşitul lunii septembrie. În sud-vestul şi sudul cerul va fi plin de nori şi va ploua, iar în Banat şi Oltenia cantităţile de apă vor atinge izolat 15...20 l/mp.

În restul ţării înnorările vor fi temporare, iar ploile se vor semnala pe arii restrânse în Crişana şi Transilvania. Vântul se înteţeşte la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12...13 grade în Oltenia şi nordul Moldovei şi 18 grade în regiunile nord-vestice.

În Carpaţii Meridionali şi în sudul Carpaţilor Occidentali norii şi ploile se extind treptat mai ales după-amiaza şi noaptea, iar cantitãţile de apã vor atinge şi izolat vor depãşi 20...25 l/mp. În restul zonei montane este soare în prima parte a zilei, ca apoi să se înnoreze temporar, dar ploile vor fi posibile, cu totul izolat. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri. Sub aspect termic tot o vreme rece pentru această dată.


Soare, dar şi ploi în regiunile de dincolo de Carpaţi. În Banat şi sudul Crişanei ploile au început din cursul nopţii, iar pe parcursul zilei se înteţesc şi se pot cumula până seara 20 l/mp. În rest soarele predomină o bună parte din zi. Temperaturile caracterizează o vreme rece, maxime de numai 15 grade la Timisoara şi Sibiu, 14 grade în Braşov, 16 grade la Cluj-Napoca şi 18 grade la Oradea şi la Satu Mare.

Săptămâna o începem cu vreme închisă şi foarte rece mai ales în regiunile extracarpatice. Soarele se mai arată câte puţin doar în nord, în vreme ce în rest va fi înnorat şi va ploua. Ploile sunt mai insistente în Banat, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, unde cantităţile vor depăşi 25 l/mp. Vântul este sprinten dar fără să atingă viteze prea mari, iar maximele termice sunt de numai 8...9 grade în Oltenia, iar în Crişana ajung la 19 grade.


Prima zi de octombrie va fi la fel de rece, iar ploile vor continua să cadă pe arii mai extinse în jumãtatea sudică a ţării, unde cantităţile de apă vor fi însemnate. Vântul va fi tăios în sudul Moldovei, Bărăgan şi Dobrogea accentuând şi mai mult senzaţia de frig. În zona înaltă de munte îşi fac apariţia ninsorile. Maximele de marţi sunt de numai 8 grade în unele localităţi din Câmpia Română şi în zonele depresionare şi de cel mult 16 grade pe litoral.

Vin ploi bogate, apoi se face şi mai frig, asta ne aşteaptă din punct de vedere meteorologic săptămna viitoare. Pe hărţile de tendinţă, la început apar nuanţe de portocaliu, dar asta nu însemnă că se încălzeşte, ci este vorba de influenţa unui ciclon mediteranean, ce ne trimite multe ploi în următoarele trei zile. Încă din această după-amiază, acestea se extind peste aproape toată ţara, iar în jumătatea de sud vor cădea cantităţi importante de apă. Pe lângă ploi va fi şi vânt tăios, iar în zonele montane îşi vor face apariţia ninsorile. Prin urmare temperaturile de peste zi vor fi extrem de scăzute (maxime în jur de 10 grade în zonele cu ploi din sudul ţării). Acest tablou de toamnă bacoviană va ţine în prima parte a săptămânii, apoi ploile se vor rari, dar aerul polar în albastru închis pe hărţi, ne va aduce nopţi tot mai reci şi brumă.