monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Adjunctul şefului IPJ Cluj Cristian Pintea, eliberat din funcţie

sursa foto: evz.ro

Adjunctul şefului IPJ Cluj Cristian Pintea, amendat în trafic de un subaltern, Sergiu Todea, care ulterior a demisionat din Poliţie susţinând că a fost umilit de acesta, a fost eliberat vineri din funcţie, după ce Corpul de control al premierului a confirmat că Todea a fost nedreptăţit.

“Cu data de 11 octombrie comisar-şef de poliţie Pintea Cristian Dan a fost eliberat din funcţia de adjunct al şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj prin dispoziţie a inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei Române. Ofiţerul a fost pus la dispoziţia Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj în vederea numirii într-o altă funcţie, conform gradului profesional deţinut,  nivelului de pregătire şi competenţei profesionale”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

Cristian Dan Pintea, adjunct al şefului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Cluj, a fost eliberat vineri din funcţie, prin dispoziţie a şefului Poliţiei Române, Petre Tobă.


Fostul adjunct al şefului IPJ Cluj este în prezent cercetat în Consiliul Superior de Disciplină al IGPR.

Corpul de control al premierului a început, în urmă cu o săptămână, o anchetă la IPJ Cluj, după ce un fost poliţist, Sergiu Todea, a demisionat în luna august, susţinând că a fost umilit de un şef - Cristian Pintea - pe care l-a amendat în trafic în urmă cu trei ani.


În 2010, agentul Sergiu Todea l-a amendat pe adjunctul şefului IPJ Cluj, comisarul şef Cristian Pintea, care, aflat la volanul unei maşini, nu ar fi acordat prioritate la o trecere pentru pietoni. Todea susţine că, ulterior, a fost şicanat aproape doi ani, fiind totodată sanţionat.

În nota efectuată de Corpul de control al premierului se arată că Todea a fost sancţionat de trei ori în perioada 2011 - 2012, pentru neglijenţă manifestată în îndeplinirea dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici (mustrare scrisă), comportare necorespunzătoare în serviciu (mustrare scrisă) şi din nou neglijenţă manifestată în îndeplinirea dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici (trecerea în funcţia inferioară de agent III).


Sergiu Todea şi-a dovedit nevinovăţia în instanţă, unde procesele-verbale de sancţionare a sa au fost anulate, iar ulterior, în august 2013, şi-a dat demisia din Poliţie.

În nota Corpului de control se arată că împrejurările reţinute de către instanţa de judecată, precum şi anularea sancţiunii evidenţiază caracterul netemeinic al sancţiunii disciplinare, dar şi preocuparea conducerii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj de a găsi motive de sancţionare disciplinară a agentului, fără a evalua în mod corect şi nepărtinitor situaţia de fapt.


Potrivit inspectorilor guvernamentali, conducerea IPJ Cluj a manifestat o continuă preocupare în a identifica situaţii de fapt de natură a-i limita agentului de poliţie sfera de acţiune, inclusiv prin trimiterea repetată la evaluare psihologică şi sesizarea Agenţiei Naţionale de Integritate, în baza unor petiţii anonime, trimise însă şi de pe o adresă de e-mail având ca nume unul similar soţiei comandantului şef, pentru verificarea averii dobândite în exercitarea funcţiei.

IPJ Cluj a primit la rândul său, din partea Inspectoratului General al Poliţiei Române, spre verificare, o petiţie privind comportamentul unor şefi din IPJ Cluj faţă de agent, petiţie care a fost însă clasată ca anonimă, pe motiv că petentul nu a putut fi identificat.


"Se constată că la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj s-a acţionat cu dublă măsură, respectiv unele petiţii transmise prin e-mail au fost clasate ca anonime, în timp ce petiţii transmise prin e-mail care se refereau la posibile încălcări ale prevederilor legale de către agentul şef adjunct de poliţie Todea Sergiu-Rareş au fost luate în considerare de către reprezentanţii inspectoratului, fiind sesizată Agenţia Naţională de Integritate", semnalează inspectorii.

Aceştia mai remarcă faptul că împotriva agentului au fost sesizate organele de urmărire penală pentru un caz care fusese deja clasat de un an, iar reclamaţia care a stat la baza acelui caz clasat a fost invocată de conducerea IPJ Cluj în mai multe adrese trimise către instituţii publice, inclusiv către Ministerul de Interne şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, cu scopul de a accentua în mod negativ situaţia şi comportamentul agentului.

Todea a fost caracterizat, conform aprecierilor şefilor nemijlociţi, ca fiind integru şi rezistent la corupţie, se mai arată în nota Corpului de control.

Inspectorii se referă şi la comisarul-şef de poliţie Cristian Pintea, amendat de către agentul Todea, arătând că acesta a făcut obiectul cercetării disciplinare prealabile ca urmare a sesizării mai multor deficienţe în activitatea managerială, constatate cu ocazia unui control al Ministerului de Interne, iar conducerea IGPR a dispus sesizarea Consiliului Superior de Disciplină, în acest caz constatându-se însă că a intervenit "prescripţia răspunderii disciplinare".