monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Șeful poliției clujene care a umilit un agent în trafic a fost pentru a DOUA oară pus la dispoziție. PROCURORII se mișcă cu viteza melcului

Comisarul șef de poliție Cristian Pintea care în 2011 a umilit un agent de poliție care a avut curajul să îl oprească în trafic, pentru că nu a acordat prioritate unor pietoni, a fost pus la dispoziție în data de 6 iulie 2015. Informația a fost confirmată, oficial, de către IPJ Cluj, instituție care susține că lui Pintea i-a fost retras avizul de acces la informații secrete, celebrul certificat ORNISS, drept pentru care nu mai poate ocupa funcția de șef al Serviciului Arme și Explozibili.

Pe numele lui Pintea sunt deschise mai multe dosare penale la Parchetele clujene dar niciunul nu se ”mișcă” din cauza prieteniei pe care acesta o are cu unul dintre șefii Parchetului Curții de Apel Cluj, scrie evz.ro.

Un astfel de dosar penal vizează o faptă gravă, legată de faptul că Pintea a înregistrat în secret, cu un telefon mobil, toate ședințele operative ale conducerii Poliției Cluj, fără a se știi ce a făcut cu acele înregistrări. Cu telefonul respectiv, Pintea a înregistrat sute de discuții private sau telefonice cu diferite persoane cu funcții de conducere.


S-a constituit parte vătămată împotriva lui Pintea

Și mai interesant este faptul că după ce timp de doi ani, procurorii clujeni de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj nu au făcut nimic pentru lămuri acest abuz în serviciu, deși existau două plângeri penale depuse de Corpul de COntrol al Primului Ministru și de Ministerul de Interne, lucrurile au început să se miște brusc.


În curzul zilei de marți, 7 iulie 2015, fostul polițist Sergiu Todea, cel care a fost supus la traume de neimaginat de către șeful său, comisarul șef Cristian Pintea a fost citat la Parchetul de pe lângă Judecătoria CLuj Napoca, unde i s-a spus în vedere că trebuie să aleagă ce calitate vrea să aibă în dosarul penal deschis pe numele lui Pintea, de martor sau de parte vătămată. ”Am ales calitatea de parte vătămată. Am suferit destul din parte acestui om și doar pentru că eu mi-am făcut datoria”, a declarat fostul agent de poliție Sergiu Todea.

După ce și-a reparat onoarea în justiție și-a dat demisia


Scandalul în care este implicat Pintea datează din 2011. Atunci, agentul Sergiu Todea de la Biroul Poliției Rutiere Cluj a fost sancționat disciplinar și trimis la control la psiholog, i s-a retras pistolul și avizul de poliție judiciară și a fost mutat de la circulație la o secție de poliție, la ordine publică, pentru simplul motiv că l-a oprit în trafic pe comisarul șef Cristian Pintea, adjunct al șefului IPJ Cluj. Contravenția comisă de Pintea a fost aceea că nu a acordat prioritate unor pietoni care traversau legal strada pe la trecerea pentru pietoni, momentul fiind filmat cu camera de luat vederi de pe mașina poliției în care se afla agentul Todea.

După o scurtă urmărire, comisarul Pintea a oprit mașina după care a urmat un scandal ”De ce sa opresc?", le-a spus comisarul Pintea agenților. "Pentru că ați încalcat o regulă de circulație. A continuat pe un ton nepoliticos să afirme că dânsul nu a văzut niciun pieton. Este evident și logic că nu a avut cum să vadă pietonul din cauza vitezei excesive. I-am solicitat să-mi declare datele și m-am îndreptat spre autoturism, să-mi iau agenda pentru a le nota. Atunci mi-a arătat o legitimație de polițist ... M-a întrebat dacă știu cine este dînsul, moment în care și-a declinat calitatea de comisar șef Pintea Cristian, adjunctul șefului IPJ Cluj. I-am spus că îmi pare rău dar nu îl cunosc", i-a spus Sergiu Todea.


Calvarul prin care a trecut agentul Todea a durat doi ani, din 2011 până în 2013. A fost sancționat disciplinar de trei ori, din motive închipuite, unul dintre acestea fiind că nu a anunțat conducerea IPJ că a divorțat. A fost trimis la psiholog, pentru o monitorizare sătămânală, timp de șase luni, doar pentru a fi găsit cu probleme. În cele din urmă, după ce Curtea de Apel Cluj a decis, definitiv, că toate acuzațiile aduse lui Todea sunt simple invenții, agentul a demisionat din Poliția Română. ”Am plecat cu onoarea reparata”, a spus atunci, Sergiu Todea.

În anul 2013, Pintea a fost dat afară din funcția de adjunct al șefului IPJ Cluj șinumit șef la Serviciul Arme și Explozibili.