Actualitate
PERICOL PUBLIC - Carne infestată cu SALMONELLA livrată de o firmă din Călărași către hypermarketuri din Cluj
Una dintre firmele implicate în dosarul de evaziune fiscală de peste 50 de milioane de euro a livrat unui lanţ de hypermarketuri "cantităţi importante" de carne alterată, adusă în paleţi în care erau şi "excremente de rozătoare", aspect sesizat de comerciant, conform referatului procurorilor.
"SC Avicola Călăraşi SA a livrat cantităţi de carne de pui alterată şi către magazinele din lanţul Selgros, aspect constatat de Olteanu George, responsabil în cadrul Selgros Cash&Carry SRL Braşov, respectiv pulpele de pui recepţionate în data de 11.09.2013 prezentau un miros rânced, închis, iar, în paleţii de marfă au fost identificate produse mâncate şi excremente de rozătoare (o situaţie similară a fost identificată şi într-un magazin Selgros din Cluj-Napoca)", se precizează în referatul cu propunerea de arestare a celor implicaţi în dosar, potrivit Mediafax.
Mai mult, potrivit anchetatorilor, unul dintre inculpaţii din dosar, Orlando Daher, a dispus reambalarea unor cantităţi importante de pui grill, de ordinul zecilor de tone, returnate din hypermarket. Astfel el i-a cerut adminstratorului unei firme care presta servicii către SC Avicola Călăraşi SA să îl ajute să găsească o soluţie prin care se pot reambala cantităţi de pui, fără ca activitatea să fie supravegheată sau verificată de persoane specializate, respectiv de medici veterinari.
"La data de 13.09.2013, Orlando Daher este informat de un angajat, Ilie, despre gravitatea extinderii infestării halelor cu pui, constatări făcute de medicii veterinari: Sunt la DSV, vreau să vă spun că toate celelalte hale trimise, aveau trimitere 4, 5, şi numai puţin 4, 5, 11, 12, 13, 14 adică şase hale, din şase hale trimise toate sunt pozitive la CO...sunt pozitive la CO (salmonela CO tipo ifantis), deci pe fecale tot ce a trimis a doua oară a ieşit pozitiv'", se arată în referat.
Conform documentului citat, la data de 16 septembrie Daher îi spune angajatului său Constantin Răducu: "...dai marfa aia care...a comandat şi Provitul şi ULS...", iar angajatul îl informează ca "...păi ULS-ul i-am lăsat 4.000 şi ceva, lu' Provit i-am zis că-i dau trei tone şi jumătate, deja a plecat maşina cu 6 tone...". La finalul discuţiei Orlando îi ordonă lui Răducu "să nu rămână nimic acolo dacă ai nevoie de carne, m-ai înţeles?".
O situaţie similiară a fost identificată de procurori la data 17 septembrie, în legătură cu livrări de produse ale SC Avicola Călăraşi SA către SC Avicola Crevedia şi SC Avicola Buzău, când Daher Orlando i-a cerut lui Ilie Bocioagă, medic veterinar, angajat al SC Avicola Călăraşi, să ascundă medicilor veterinari ai DSVSA Buzău aspectul legat de infestarea cărnii de pasăre cu salmonella, singurii pe care urma să-i înştiinţeze fiind persoanele din abatoare.
Procurorii anticorupţie au cerut, marţi, în faţa judecătorilor de la instanţa supremă, arestarea preventivă a lui Orlando Daher, dar şi a altor 26 de persoane, într-un dosar de evaziune fiscală de peste 50 de milioane de euro.