monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Atmosfera din şcolile comuniste, în expoziţia “Elev în Epoca de Aur”

În perioada 1 noiembrie 2013 - 31 ianuarie 2014, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca îi invită pe clujeni să viziteze expoziţia “Elev în Epoca de Aur”.

Elev in epoca de aur

Expoziţia va fi deschisă la sediul Bibliotecii Judeţene Octavian Goga de pe Calea Dorobanţilor nr. 104 şi poate fi vizitată între orele 10.00 – 20.00.

Expoziţia încearcă să recreeze atmosfera unei instituţii greu încercată în anii dictaturii ceauşiste, dar şi să sugereze o atmosferă de îndoctrinare cotidiană a tânărului aflat pe băncile şcolii şi care a reuşit să devină intelectualul de astăzi fără a fi suferit, aparent, mari traume sau fără a-şi fi pierdut umanitatea şi bucuria de a învăţa şi iubi cartea.


Sintagma „Epoca de aur” a fost o dureroasă ironie pentru o lungă perioadă de timp, plină de privaţiuni şi de îndoctrinare sistematică pe coordonatele unei gândiri reducţioniste de sorginte nord-coreeană. În acest eşafodaj menit să edifice „omul nou”, himeră a tuturor regimurilor totalitare, şcolii i-a revenit un rol fundamental în implementarea „educaţiei comuniste” şi în promovarea „societăţii socialiste multilateral dezvoltate”.