monitorulcj.ro Menu
Actualitate

GALERIE FOTO: Simulare spectaculoasă de accident aviatic la Aeroportul Cluj!

Gestionarea unui grav accident aviatic ar decurge „ca la carte” la Cluj-Napoca. Instituţiile cu atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă au simulat în această dimeneaţă, de la ora 10:00, pe Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj, un accident aviatic, cu 70 de victime dintre care 17 potenţiali morţi.

Simulare de accident aviatic spectaculoasă la Aeroportul Cluj!

Desfăşurarea de forţe a fost extraordinară – 25 de instituţii şi 500 de personae au intervenit pentru salvarea „victimelor”.

Scenariul exerciţiului: o aeronavă  iese de pe pistă, în procesul de aterizare din cauza unui cutremur de magnitudine 3,5 pe scara Richter şi a condiţiilor meteo nefavorabile – ploaie şi vânt lateral în rafale. Trenul de ateriuzare este deteriorate, fuselajul şi planurile aeronavei suferă de asemenea avarii şi se zăresc coloane de fum care marchează primele indicii de izbucnire a unui incendiu în aeronavă.  La bordul aeronavei se află 70 de pasageri, plus echipajul format din 4 persoane.


În mai puţin de trei minute pompierii din cadrul Aeroportului Cluj au venit la faţa locului, urmaţi de pompierii ISU şi de câteva ambulanţe.

 Medicii i-au triat pe câţiva rãniţi pentru a le acorda primul ajutor medical, în timp ce maşinile de intervenţie se luptau cu flãcãrile.


În scurt timp şi-au făcut apariţia câteva echipaje de jandarmi, însoţite de douã maşini ale poliţiei pentru a securiza zona.

În 20 de minute, toţi pasagerii au fost preluaţi de medici, iar în corturile amenajate pe pistă, pasagerii au primit îngrijirile medical.


Simularea s-a înscris în standardele internaţionale care impun un astfel de exerciţiu o dată la doi ani. „Acest exerciţiu demonstreazã cã Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca este pregãtit sã facã faţã unei astfel de situaţii”, a declarat directorul Aeroportului, David Ciceo.