Actualitate
Iluminatul festiv în oraş va fi pornit de Ziua Naţională
În 1 Decembrie, în jurul orelor 18.00 – 19.00, va fi pornit iluminatul festiv în oraş, în timpul evenimentelor dedicate Zilei Naţionale.
“De 1 Decembrie vom deschide iluminatul festiv de sărbători, în piaţa centrală a oraşului. Vom avea de Ziua Naţională concert de muzică populară, concert Voltaj şi Elena Gheorghe, tradiţionalul foc de artificii la ora 20.00 în Piaţa Avram Iancu, retragerea cu torţe la ora 19.45 şi totul va începe la ora 15.00 cu concertul de muzică populară de la care nu vor lipsi Sava Negrean Brudaşcu, Dumitru Fărcaş şi Dinu Iancu Sălăgeanu”, a declarat primarul Emil Boc.
Iluminatul festiv de sărbători va fi pornit în jurul orelor 18.00 – 19.00.
Virgil Poruţiu, directorul tehnic din cadrul Primăriei Cluj-Napoca a afirmat că vor fi în jur de 15 kilometri de ghirlande, şiruri luminoase, toate pe culori preponderent alb şi albastru. “Totul a costat aproximativ 2 milioane lei, mai mult decât anul trecut deoarece au fost incluse mai multe locaţii plus 5 kilometri de ghirlande şi şiruri luminoase”, a menţionat directorul tehnic.
Pe lângă luminile de sărbătoare, sunt amplasaţi şi patru brazi în zona centrală.