monitorulcj.ro Menu
Actualitate

CE regretă declaraţia lui Băsescu referitor la unirea Românei cu Republica Moldova

Preşedintele Traian Băsescu

Comisia Europeană (CE) a deplâns declaraţiile preşedintelui român Traian Băsescu, vineri, la Vilnius, cu privire la unirea României cu Republica Moldova, a declarat un diplomat UE.

Potrivit site-ului Euractiv.com, între timp, Comisia pare să fi transmis mesajul că declaraţiile cu privire la "România mare" ale preşedintelui român erau ultimul lucru de care era nevoie pentru avansarea iniţiativei Parteneriatului Estic, deja afectată de modificarea poziţiei Ucrainei în cursul summitului de la Vilnius, informează Mediafax.

Euractiv precizează că l-a invitat pe Băsescu, la Vilnius, să comenteze cu privire la unificarea României cu Republica Moldova, dar că preşedintele român s-a mulţumit să răspundă doar râzând.


Site-ul l-a întrebat, de asemenea, pe Vlad Filat, fostul premier al Republicii Moldova, prezent la summit, dacă declaraţia preşedintelui român ajută fosta republică sovietică, iar acesta a răspuns că "declaraţia ajută Rusia". El a apreciat că singurii care pot profita de o asemenea declaraţie sunt comuniştii proruşi, care vor doar să destabilizeze ţara.

Întrebat dacă a discutat cu Băsescu pe această temă la summitul de la Vilnius, Filat a răspuns că nu, iar atunci când a fost întrebat dacă preşedintele s-a consultat cu cineva din Republica Moldova înainte să facă declaraţia, fostul premier a răspuns că "în orice caz nu s-a consultat cu noi".


Euractiv l-a întrebat pe Filat inclusiv dacă Băsescu ar putea candida pentru funcţia de preşedinte, o idee care circulă în presa românească, precizează site-ul, la care acesta a răspuns "să nu mergem chiar atât de departe".

Preşedintele român Traian Băsescu a declarat la Vilnius că unirea cu Republica Moldova constituie una dintre priorităţile politicii externe a Bucureştiului.