monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Nuntă la Hollywood: Actriţa Robin Wright se căsătoreşte cu actorul Ben Foster

Actorii Robin Wright şi Ben Foster

Actriţa Robin Wright, fosta soţie a lui Sean Penn, se va căsători cu logodnicul său, actorul Ben Foster, după aproape doi ani de relaţie.

Actriţa americană, în vârstă de 47 de ani, a divorţat de Sean Penn în iulie 2010 şi a început o relaţie cu Ben Foster, cu 14 ani mai tânăr, în 2011, după ce s-au întâlnit pe platoul de filmare al dramei "Rampart", informează contactmusic.com.

"Ea (Robin Wright, n.r.) vorbeşte tot timpul despre nunta ei, care va avea loc în curând, şi spune că este foarte fericită", a declarat o sursă pentru revista Life & Style.


Robin Wright este la a treia căsătorie - ea a mai fost căsătorită doi ani cu actorul Dane Witherspoon, între anii 1986 - 1985, iar Ben Foster, în vârstă de 33 de ani, este la prima căsătorie.

Robin Wright s-a născut în 1966, începându-şi cariera la vârsta de 14 ani, ca fotomodel. A debutat pe marile ecrane în filmul-cult "File de poveste/ The Princess Bride", de Rob Reiner, şi de atunci a devenit una dintre cele mai apreciate actriţe, jucând şi în "Robin Hood, prinţul hoţilor/ Robin Hood: Prince of Thieves" (1991), "Pretendenţii/ The Playboys" (1992), "Forrest Gump" (1994), "Răzbunarea/ The Crossing Guard" (1995) şi "Moll Flanders" (1996).


Wright a mai jucat în "Vieţile secrete ale Pippei Lee/ The Private Lives of Pippa Lee", alături de Julianne Moore, Alan Arkin, Keanu Reeves şi Blake Lively, care a avut premiera la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin în 2009.

Actorul Ben Foster, născut în 1980, s-a impus în filmul lui lui Nick Cassavetes "Alpha Dog/ Mascul necruţător", în "3:10 to Yuma/ Drumul dreptăţii", de James Mangold. A mai jucat în filmul "X-Men 3" şi în "30 Days Of Night".