monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Alunecările de teren întârzie finalizarea noii rampe de gunoi a Clujului

Gheorghe Vuşcan s-a arătat nemulţumit de stadiul lucrărilor la noua rampă de gunoi a Clujului, precizând că locaţia aleasă nu este bună şi că obiectivul nu va fi finalizat la timp.

Costurile pentru construcţia centrului de management al deşeurilor din Cluj vor creşte după ce în zonă au avut loc alunecări de teren.

Prefectul Clujului, Gheorghe Vuşcan, a criticat felul în care s-au realizat studiile în zonă, dar preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a dat asigurări că rampa va fi dată în folosinţă în toamna acestui an. Vuşcan a efectuat o vizită de evaluare a stadiului proiectului de finanţare din fonduri europene „Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Cluj” – în zona Pata Rât, însoţit de reprezentanţii Agenţiei judeţene de Mediu şi a Gărzii de Mediu Cluj. Lucrarea în cauză se află la al treilea termen de finalizare (5 mai 2012 – 31 decembrie 2012) prelungit până în 19 octombrie 2014.


În război cu autorităţile judeţene

Gheorghe Vuşcan a constatat amplasarea neadecvată a acestui obiectiv în actuala locaţie, în anul 2009, din cauza zonei de deal care determina costuri suplimentare însemnate la transportul în pantă cu o înclinaţie de peste 10%, pe o distanţă considerabilă, a întregii cantităţi, până la staţia de selectare aflată pe cel mai înalt punct al complexului, pe platformă.

„După selectarea manuală a materialelor reciclabile, aspect nefiresc pentru o investiţie europeană în anul 2014, toate fracţiunile vor fi încărcate şi transportate în celula de la baza dealului. De asemenea, din cauza modului superficial în care s-au efectuat studiile de fezabilitate, respectiv studiile geo (5 foraje la aproximativ 30 ha teren), au apărut costuri suplimentare cu lucrări de reconsolidare a versantului, generate de alunecări de teren şi de apariţia izvoarelor de suprafaţă”, a precizat Vuşcan. În final, prefectul judeţului Cluj a amintit că proiectul a ieşit de mult din estimările iniţiale de finalizare ale unei asemenea investiţii, iar problemele ecologice care afectează imaginea Clujului nu mai pot continua prin alocări de noi termene de finalizare.


CJ Cluj: lucrările vor fi finalizate în acest an

Preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, a declarat că în acest an lucrările la noul centru de deşeuri vor fi finalizate.

„Sperăm să îl terminăm până în această toamnă. În 2014 sperăm să îl terminăm. Acolo a avut loc o alunecare de teren, era previzibilă din păcate, asta e. Lucrările merg în continuare, vor urma reparate acele alunecări. Sunt costuri suplimentare cu aceste alunecări. Licitaţia pleacă de la 1,5 milioane de euro”, a declarat Uioreanu. Valoarea proiectului este de aproximativ 130 de milioane lei, stadiul de execuţie de aproximativ 70%, iar ca obiective intenţionate, o celulă de depozitare şi platforme utilate de procesare a deşeurilor.