monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Teorie incredibilă: Paul Walker, ucis de mafie?

Una dintre teoriile nou-apărute cu privire la moartea actorului Paul Walker le dă apă la moară celor care nu sunt cu adevărat convinşi că nu a fost vorba despre un accident: se pare că maşina în care se afla actorul fusese “aranjată”.

Paul Walker

Paul Walker, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Brian O’Conner din seria “Fast and Furious” a murit pe 30 noiembrie 2013, la 40 de ani, într-un teribil accident de maşină petrecut în California, SUA. Potrivit libertatea.ro, la aproape două luni de la tragedie, revista americană National Enquirer a aflat, prin intermediul unui detectiv particular, că moartea starului n-a fost însă accidentală şi că Walker ar fi fost, de fapt, ucis.

Starul american, care deţinea o asociaţie de ajutorare a victimelor dezastrelor naturale a descoperit în toamna anului trecut că o organizaţie asemănătoare cu a sa spală banii murdari ai mafiei. Iar după ce a făcut săpături pentru a afla numele persoanelor implicate în această fraudă, şi-a exprimat intenţia de a le deconspira şi a le da pe mâna autorităţilor.


Detectivul angajat de publicaţia mai sus menţionată susţine că a aflat din surse sigure că indivizii care ar fi fost afectaţi de dezvăluirile lui Paul Walker au comandat asasinarea lui. Conform acestor surse, maşina în care au murit actorul şi amicul lui, pilotul Roger Rodas, ar fi fost “aranjată” să se defecteze după atingerea unei anumite viteze, să intre în derapaj şi, în cazul unui impact, să explodeze.

Etichete: paul walker