monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Localnicul salvator: Nu sunt lucrător silvic cum zice Guvernul. Nu m-a întrebat nicio autoritate. Eu cred că cineva nu a vrut să-i găsească

Gheorghe Trif, unul din cei trei localnici din comuna Horea care au ajuns primii la locul accidentului aviatic, spune că este "ţăran" care se ocupă cu creşterea animalelor, nu "lucrător silvic", cum scrie în raportul de la Guvern, el precizând că până acum nu a fost contactat de nicio autoritate.

În raportul privind accidentul aviatic din Apuseni prezentat miercuri în Guvern se menţionează că "la ora 21:13 un lucrător silvic (Trif Gheorghe), membru al echipei de căutare format din personal silvic, a ajuns la locul incidentului, informaţia despre poziţia acestuia fiind comunicată la 112 şi transferată dispeceratelor de urgenţă".

Gheorghe Trif, în vârstă de 40 de ani, din Petreasa, judeţul Alba, care a ajuns primul, alături de doi consăteni, la locul accidentului aviatic, spune că el este "ţăran, cetăţean al comunei Horea, nu lucrător silvic".


Trif a explicat că el se ocupă cu creşterea animalelor.

"Noi i-am găsit, nu a fost niciun pădurar. Cei care au întocmit raportul sunt prost informaţi. Nu ştiu cine a adus vorba despre pădurari. Se spun tot felul de prostii, îs tot felul de vorbe", a spus Gheorghe Trif.


Potrivit acestuia, nici el şi nici ceilalţi doi consăteni nu au fost contactaţi de vreun reprezentant al autorităţilor înainte de redactarea raportului.

"Noi am ajuns primii. Nu ne-a căutat nimeni, nu ne-a întrebat nimeni nimic. Sincer, nici nu mă aştept să mă caute cineva, nici nu îmi doresc. Ceea ce vreau este să se afle adevărul, să se găsească vinovaţii, cineva să plătească pentru ce s-a întâmplat. Eu aştept doar adevărul, nu să se spună tot felul de minciuni", a spus Gheorghe Trif.


Potrivit acestuia, coordonatele oferite pentru căutări "nu au fost bune", echipele de salvare fiind direcţionate "la zeci de kilometri de locul accidentului".

"Eu cred că cineva nu a vrut să-i găsească. Echipele de salvare erau la zeci de kilometri distanţă de locul accidentului. Ce aveau ei să caute în zone unde nu era zăpadă?", a declarat Gheorghe Trif.


Localnicul din Petreasa a povestit că, în momentul în care au ajuns la răniţi, au sunat să anunţe unde sunt, dar "a trecut aproape o oră până au ajuns echipe de salvare".

"Noi ne-am întâlnit tot cu localnici pe drumul spre coborâre. Noroc că a existat doctorul Zamfir. Echipele de salvare aveau echipamente, dar nu erau la ei. Echipamentele erau jos, la maşini. La noi salvatorii au ajuns cu mâinile în buzunar", a povestit Gheorghe Trif.


Marţi, Gheorghe Trif spunea că a trăit experienţa vieţii sale în momentul prăbuşirii aparatului de zbor.

"Eu am fost plecat luni de acasă şi când am revenit am aflat de la soţie că s-a prăbuşit un avion în Munţii Apuseni. Am pus mâna pe telefon şi am sunat la 112 şi am vorbit cu doctorul Zamfir. După cum îmi povestea despre zăpada care era mare, mi-am dat seama că nu poate fi decât în zona celui mai înalt vârf de pe aici. Am sunat încă un vecin, că n-am vrut să mă duc singur. La el mai era cineva şi am plecat toţi trei cu o maşină de teren. După vreo patru - cinci kilometri maşina s-a împotmolit, am abandonat-o şi am pornit pe jos", povestea Gheorghe Trif.

El adăuga că s-au sfătuit tot timpul cu un consătean de-al lor, şef de post în localitatea Albac, foarte bun cunoscător al muntelui.

Gheorghe Trif afirma că, după ce au străbătut mai bine de trei kilometri pe jos, prin zăpadă, prin ploaie şi ceaţă extrem de densă, au ajuns la locul accidentului.

"I-am găsit în şoc hipotermic, speriaţi, dezamăgiţi, cu dureri mari, ceva de speriat. Răniţii aveau dureri extraordinare, erau disperaţi, complet îngheţaţi, erau în şoc. Hainele erau complet îngheţate pe ei, erau ca betonul. E foarte frig în vârful muntelui şi mai bate şi vântul", spunea Gheorghe Trif.

El povestea că, împreună cu ceilalţi doi consăteni - Gheorghe Giurgiu şi Argentin Toader - a acţionat la indicaţiile doctorului Radu Zamfir.

"Am acţionat la ordinele doctorului Zamfir şi i-am acordat ajutor domnişoarei care a murit. Am cărat-o în spate mai bine de trei kilometri. Iovan era deja mort", spunea localnicul.

La rândul său, Gheorghe Giurgiu afirma că în momentul în care a ajuns la locul accidentului i-a auzit pe răniţi cum strigau de durere, unul dintre ei, copilotul, fiind cu ambele picioare rupte, iar sătenii au făcut o targă din lemnele copacilor, cu o pătură, pentru a-l transporta.

"Zăpada avea o jumătate de metru acolo unde erau ei. Avionul a dat printre copaci şi era răsturnat. Când am ajuns am văzut că îi făceau respiraţie gură la gură domnişoarei rezidente, pe ea am încercat să o ajutăm prima dată, dar apoi am aflat că a murit. Răniţii strigau de durere, unul era cu amândouă picioarele rupte, am făcut o targă din lemnele copacilor, cu o pătură. Le-am făcut foc, le-am dat hainele de pe mine ca să le pun pe ei, pentru că nu mai puteau de frig, mi-am dat jos maieul şi le-am făcut foc, şi am rămas numai într-o bluză mai subţire, eu nu am avut nimic, pe ei trebuia să îi ajut să se încălzească, pentru că ei au îndurat frig", povestea Giurgiu.

Potrivit acestuia, răniţii erau în afara aeronavei, iar pilotul era prins sub avion.

"Stăteau adunaţi într-o parte, iar cel cu picioarele rupte era chiar lângă avion, pentru că nu se putea mişca. I-am dat haina de pe mine că stătea pe spate, întins pe zăpadă. Au mai venit şi alţi oameni din alt sat apoi şi am încercat să îi ducem în jos cum am putut. I-am cărat cu pături, pe braţe şi în spate, numai să îi ajutăm. Erau vreo doi kilometri până la drum. Nu i-am întrebat ce au păţit, pentru că ei strigau după ajutor, erau plini de sânge, am vrut numai să îi ajutăm cum putem. După o vreme au venit SMURD, Poliţia, jandarmii", adăuga localnicul, întrebându-se "cum se poate, totuşi, cu tehnologia existentă în prezent, să nu poată fi localizat cu precizie un avion prăbuşit".

Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa după ce un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forţat, luni după-amiază, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba.

În urma accidentului, au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi patru medici - Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sf. Maria" şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor.