monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cristian David, urmărit penal de DNA

Cristian David, fostul ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni

Cristian David, fostul ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni, a fost chemat miercuri, la DNA, pentru a i se aduce la cunoştinţă că a început urmărirea penală pe numele lui şi că are calitatea de suspect. Acesta este cercetat penal pentru abuz în serviciu, uz de fals şi fals în declaraţii.

Cristian David, fostul ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni, a fost chemat ieri, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), pentru a i se aduce la cunoştinţă că a început urmărirea penală pe numele lui şi că are calitatea de suspect.

Cristian David a declarat, la ieşirea de la DNA, că dosarul care îl vizează este o confuzie regretabilă, care trebuie lămurită cât mai repede, precizând că va aduce toate documentele care îi vor fi cerute de anchetatori.


"Aşa cum am precizat de la bun început, am toată disponibilitatea de a pune la dispoziţia procurorilor DNA toate datele, informaţiile şi precizările necesare să clarifice această situaţie. Eu socotesc că este o confuzie regretabilă, care trebuie lămurită cât mai repede. Acest lucru sper să-l fac cât de curând. Este tot ceea ce pot declara în această fază", a spus Cristian David.

În 27 februarie, preşedintele Traian Băsescu i-a transmis ministrului Justiţiei cererea de urmărire penală pentru Cristian David, înştiinţând în acest sens şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.


Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut aviz de la preşedinte pentru urmărirea penală a fostului ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni, Cristian David, pentru abuz în serviciu sub forma participaţiei improprii, uz de fals şi fals în declaraţii, care ar fi fost făcute pentru a justifica 60.000 de euro.

Potrivit referatului procurorilor, pentru a justifica, în declaraţia de avere depusă la 14 iunie 2013, intrarea în patrimoniul său a unei sume de bani pe care nu o putea justifica prin mijloace licite, Cristian David a consemnat în fals, la rubrica "venituri din alte surse", primirea a 60.000 de euro, cu titlu de "restituire împrumut", de la mama sa.


În 26 februarie, Cristian David şi-a dat demisia din funcţia de ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni, alături de ceilalţi miniştri liberali din Guvern.

În aceeaşi zi, după ce DNA a cerut aviz pentru urmărirea sa, Cristian David a demisionat şi din calitatea de membru al PNL, spunând că a luat această deciziei pentru a nu afecta imaginea partidului urmare a acuzaţiilor procurorilor.


În acelaşi dosar, mama lui Cristian David, Georgiana Dumitrescu, este urmărită penal pentru uz de fals şi fals material în înscrisuri oficiale, procurorii anticorupţie aducându-i la cunoştinţă acuzaţiile.

Procurorii anticorupţie îl cercetează în aceeaşi cauză şi pe consilierul juridic Marius Constantin Stoica, pentru abuz în serviciu cu participaţie improprie, sub forma complicităţii şi fals material în înscrisuri oficiale, sub forma complicităţii.