monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Clubul Janis, în mijlocul unui scandal. Un tânăr a fost sugrumat fără ca bodyguarzii să intervină. Patronul: “A avut ghinion”

Fotograful clujean Alex Dima susţine că a fost victima unei bătăi în clubul Janis Stuf, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Acesta povesteşte că în clubul respectiv a izbucnit o bătaie, în urma căreia s-a ales cu leziuni după ce a fost strâns de gât. Acesta acuză forţele de ordine că nu au intervenit pentru aplanarea conflictului.

”Niște oarecare se iau la bătaie fix lângă tine. O iau pe fată și ne dăm puțin în spate, tocmai pentru a evita să ne băgăm într-o altercație care nu avea nimic de-a face cu mine sau cu ea. În momentul în care cineva îi desparte, îl aruncă lângă mine pe unul dintre ei. Când m-a văzut, fără să îi fac absolute nimic a turbat și mai tare. M-a luat de gât, m-a trântit la pământ și timp de secunde bune m-a strâns de gât. Încercam să scap, iar când într-un final i-am descleștat mâna din gâtul meu, m-a prins cu picioarele de gât și a continuat să mă sugurume. Repet, nu l-am văzut în viața mea pe omul acesta și nu i-am adresat niciun cuvânt, nimic. Norocul meu a fost, și le mulțumesc oamenilor care au intervenit, că l-au ridicat de pe mine. Mai multe persoane au încercat să îl imobilizeze, dar omul se zbătea îngrozitor și voia să bată pe oricine apucă”, povesteşte Alex Dima.

Acesta mai spune că s-a dus la un bodyguard, “care pur și simplu stătea și se uita cum lumea încearcă să îl scoată afară de mâini și de picioare”. “și l-am întrebat cum se poate ca omul acesta să sară la bătaie în halul acesta și nimeni să nu facă nimic. Nu m-a băgat în seamă, iar la câteva secunde după, omul nostru a reușit să scape și a căzut pe mine. Fiind și foarte nervos după ce am fost strâns de gât atâta timp, l-am lovit, și sunt sigur că se poate vorbi de legitimă apărare atât timp cât în acel moment, dacă omul ar fi putut, mi-ar mai fi dat până nu mai mișcam”, a relatat Alexa Dima.


“În acel moment m-a văzut un prieten de-al lui și a venit la mine, iar în timp ce mă înjura frenetic m-a prins de gât, m-a izbit de bar, moment în care a lovit-o și pe fata care mă însoțea, făcând-o să cadă peste niște lăzi de bere. Am încercat să mă apăr, dar la un moment dat am căzut pe jos. Omul a început să mă lovească din nou cu pumnii și picioarele oriunde apuca timp de ceva vreme până în sfârşit cineva l-a oprit! Ulterior am aflat că a fost un bodyguard, dar acest lucru îl voi putea confirma doar după ce voi urmări înregistrările video de la club”, mai spune tânărul.

“Imediat tot clubul s-a umplut de un gaz puternic, iar noi am ieșit cu direcția la barul de deasupra pentru a căuta managerul. Bineînțeles că nu s-a rezolvat absolut nimic, iar când am ieșit erau poliția și ambulanța la fața locului. Pe respectivul, cel care m-a agresat prima dată, l-au luat cu ambulanța, iar echipajul de poliție a plecat imediat, fără să îmi ia nicio declarație, deși m-am dus la ei și le-am spus că vreau să fac o plângere”, a mai scris Dima.


Poliția l-a sfătuit ulterior să depună plângere după ce își scoate certificatul medico-legal. “Concluzia medicilor a fost contuzie toraco-lombară stângă, escoriații regiunea laterală și posterioară hemitorace stâng 1/3 medie 6 1/3 inferioară. Escoriații 1/3 medie hemitorace drept. Escoriații regiunea antero-laterală a gâtului. Escoriații cot drept flanc stâng. Afirmativ agresiune în urmă cu 8 ore”, a mai relatat Alex Dima.

Patronul Janis Club, Adrian Munteanu, a precizat că este regretabil ce s-a întâmplat.


”E regretabil că se întâmplă astfel de lucruri, dar e şi inevitabil, în acelaşi timp, realist vorbind. Din moment ce eraţi acolo la ora aceea pot presupune că ştiţi suficient de bine locul şi faptul că nu se întâmplă chiar aşa de des aşa ceva. Vă asigur (după statistici oficiale şi multă experienţă) că nu sunt nici mai multe, nici mai puţine bătăi decât în orice club de gen. Aţi avut ghinion şi mă bucur că aţi scăpat cu nişte urmări supericiale, totuşi. Vă recomand să-l daţi în judecată pe agresor, nu trebuie iertat niciodată un astfel de gest”, a precizat acesta.

Etichete: bataie janis club