monitorulcj.ro Menu
Actualitate

UPDATE: Estul Ucrainei, în pragul războiului civil. Președintele Ucrainei anunță operațiuni armate

Un soldat ucrainean a fost ucis şi alţi cinci au fost răniţi duminică, după ce forţele proruse care s-au baricadat în mai multe clădiri administrative din oraşul Slaviansk au deschis focul asupra trupelor antitero venite să elibereze imobilele.

Militanții proruși au ocupat sâmbătă un comisariat de poliţie din oraşul ucrainean Slaviansk. Sursă foto: Online.wsj.com

Update 19.15: Președintele Ucrainei anunță operațiuni armate

Preşedintele interimar Oleksandr Turcinov a ordonat o operaţiune de amploare împotriva militanţilor proruşi din estul Ucrainei, acuzând Rusia că poartă "un război" pe teritoriul ucrainean, relatează Mediafax.

"S-a vărsat sânge în războiul pe care Rusia îl poartă pe teritoriul Ucrainei", a spus Turcinov.


"Am ordonat lansarea unei operaţiuni de mare amploare" în estul ţării, a adăugat preşedintele Ucrainei.

UPDATE 17:40 - SUA: Atacurile din estul Ucrainei poartă ”semnele implicării Rusiei”

Atacurile grupurilor proruse în oraşele din estul Ucrainei poartă "semnele implicării Moscovei", apreciază Samantha Power, ambasadorul american la Naţiunile Unite, ameninţând cu noi sancţiuni, informează AFP.


"Atacurile poartă toate semnele evenimentelor pe care le-am văzut în Crimeea, sunt profesioniste, sunt coordonate. În fiecare din cele şase-şapte oraşe, forţele proruse fac exact acelaşi lucru", a subliniat Power.

"Fără niciun dubiu, este vorba de semnele implicării Moscovei", a spus ambasadorul american.


------------------------------------------------------------

O operaţiune "antiteroristă" a fost lansată de autoritățile ucrainene în oraşul Slaviansk, împotriva militanţilor proruşi care au ocupat de sâmbătă sediul serviciilor de securitate şi un comisariat de poliţie din oraş, a anunţat ieri ministrul ucrainean de Interne, Arsen Avakov.


"O operaţiune antiteroristă a început la Slaviansk", a scris, pe Facebook, Arsen Avakov. "La operaţiune participă unităţi ale forţelor speciale. Locuitorii sunt rugaţi să nu iasă din case şi să stea departe de ferestre", a adăugat ministrul de Interne.

Intervenţia forţelor speciale ucrainene s-a soldat cu morţi şi răniţi de ambele părţi, anunţă ministrul Arsen Avakov care acuză Moscova de implicare în atacurile asupra clădirilor oficiale şi cer convocarea de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU.


"Operaţiunea antiteroristă lansată de forţele guvernamentale împotriva militanţilor proruşi s-a soldat cu morţi şi răniţi de ambele părţi. Un agenţi al Serviciului ucrainean de securitate (SBU) a fost omorât, iar alţi cinci membri ai forţelor de ordine au fost răniţi. În rândul separatiştilor, există un număr necunoscut de victime", a declarat Avakov pe pagina sa de Facebook, citat de AFP.

Activiştii proruşi din Slaviansk au deschis focul asupra forțelor antitero trimise de Kiev să elibereze clădirile administrative ocupate de aceştia.

La Doneţk, în timp ce manifastanţii proruşi ocupau sediul poliţiei regionale încă de sâmbătă, susţinătorii puterii de la Kiev organizau un lanţ uman de câţiva kilometri simbolizând unitatea poporului ucrainean.

Preşedintele interimar al Ucrainei, Oleksandr Turcinov, a convocat de urgenţă consiliul suprem de apărare a ţării şi a promis un răspuns dur la atacurile armate.