Forţele speciale din Moldova au efectuat miercuri dimineaţă percheziţii la domiciliile lui Pavel Grigorciuk şi Mihail Amerberg, membri ai grupării „Antifa”, acuzată de autorităţi că intenţionau să organizeze, după alegerile parlamentare, un „Maidan sângeros” la Chişinău.
Ororile celui de-Al Doilea Război Mondial le-a trăit și un clujean din comuna Ceanu Mare, Petre Vălean, pe câmpul de luptă și în cei patru ani petrecuți în lagărele rusești.
Aeroportul din Donețk a fost ținta unor tiruri trase din lansatoare de rachetă în noaptea de luni spre marți, a anunțat statul major al operațiunii speciale derulate de armata ucraineană în sud-estul țării, informează France Presse.
Separatiştii proruşi au torturat o femeie, apoi au expus-o în plin centru al bastionului lor Doneţk, unde alte femei au lovit-o cu picioarele şi i-au zdrobit roşii pe faţă pentru că s-a declarat susţinătoare a Kievului.
Autorităţile ucrainene au afirmat luni că un convoi format din "zeci" de blindate şi tancuri a trecut frontiera dinspre Rusia în sudul Ucrainei, în apropiere de Marea Azov, şi este implicat în lupte cu grănicerii.
Preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat marţi că primeşte zilnic rapoarte în legătură cu situaţia din Ucraina şi dă asigurări că România nu este în pericolul de a fi atacată.
Două elicoptere MI-24 au fost doborâte cu lansatoare de rachete portabile în apropiere de Slaviansk.
Un soldat ucrainean a fost ucis şi alţi cinci au fost răniţi duminică, după ce forţele proruse care s-au baricadat în mai multe clădiri administrative din oraşul Slaviansk au deschis focul asupra trupelor antitero venite să elibereze imobilele.