monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Nicolescu a trimis Corpul de Control la Regia Autonomă de Activităţi Nucleare

Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a trimis Corpul de Control să facă investigaţii suplimentare la Regia Autonomă de Activităţi Nucleare (RAAN) şi l-a demis pe administratorul special al regiei.

Regia Autonomă de Activităţi Nucleare

"Raportul Corpului de Control vrem să fie gata până la sfârşitul acestei săptămâni. (...) Astăzi l-am demis pe administratorul special Dănuţ Andruşcă, pentru că mi se pare imoral să aibă un venit lunar net de 20.000 lei, în condiţiile în care RAAN este în insolvenţă. În locul lui Andruşca va fi numit Viorel Marian, specialist în energie care a lucrat în mai multe companii energetice, inclusiv Termoelectrica", a declarat marţi Nicolescu, într-o conferinţă de presă potrivit Mediafax.

RAAN produce apă grea pentru Centrala Nuclearelectrica din Cernavodă şi energie termică şi electrică pentru uzul propriu şi pentru consumatorii din oraşul Drobeta Turnu-Severin.


Regia a intrat în insolvenţă în 2013, având datorii de 680 milioane lei. În perioada insolvenţei, compania a mai acumulat datorii de 70 milioane lei.

Anul trecut, RAAN a avut o cifră de afaceri de 400 milioane lei.


Potrivit lui Nicolescu, Complexul Energetic Oltenia este foarte afectat de intrarea în insolvenţă a RAAN de la care are de recuperat datorii de 230 milioane lei pentru cărbunele pe care l-a livrat regiei în vederea producţiei de energie electrică şi termică. La aceste datorii se mai adaugă 40 milioane lei, pe care RAAN trebuie să le plătească Complexului Energetic Oltenia.

"Am elaborat un plan de măsuri pentru restructurarea RAAN, pe care astăzi sau mâine îl vom înainta premierului Victor Ponta şi vicepremierului Gabriel Oprea, pentru că RAAN este o companie de interes strategic", a spus Nicolescu.


El a adăugat că se impune o discuţie inclusiv în CSAT despre viitorul RAAN.