Actualitate
DIICOT: Berbeceanu, acuzat că a luat mită o maşină de 20.000 de euro, de la două persoane cercetate
Fostul şef al BCCO Alba Iulia este acuzat că a luat mită o maşină Volkswagen, în valoare de 20.000 de euro, de la două persoane cercetate, pentru a le da informaţii din dosare sau despre percheziţii făcute la aceştia, la o firmă şi la alţi membri din aceeaşi grupare criminală, potrivit DIICOT.
Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Structura Centrală a anunţat vineri, într-un comunicat de presă, că a fost extinsă urmărirea penală în cazul lui Traian Berbeceanu, iar acestuia i-au fost aduse la cunoştinţă noile acuzaţii, respectiv de luare de mită, spălare a banilor, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la delapidare.
Potrivit DIICOT, în cursul anului 2011, Traian Berbeceanu, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară cu gradul profesional de comisar-şef şi având funcţia de şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Alba, pe fondul sprijinirii grupului infracţional organizat din care făceau parte R.G., C.D.E.I. şi alte persoane, a primit un autoturism marca Volkswagen Passat CC Trav. 2.0 TDI, în valoare de aproximativ 20.000 euro, de la cei doi.
În schimbul acestei maşini, susţin anchetatorii, Berbeceanu le-ar fi comunicat celor două persoane date şi informaţii despre cercetarea acestora, a SC U. SRL sau a altor persoane din aceeaşi grupare criminală, în cauze penale sau în legătură cu dispunerea efectuării unor percheziţii domiciliare ori a altor măsuri procesuale.
"Pentru disimularea adevăratei naturi a circulaţiei bunului anterior menţionat s-a creat aparenţa transmiterii către Berbeceanu Traian a autoturismului marca VW Passat CC Trav. 2.0 TDI în temeiul unei convenţii oneroase translative de proprietate, deşi, în realitate, autoturismul a fost remis cu titlu gratuit ca obiect al infracţiunii de dare de mită şi, respectiv, al infracţiunii corelative de luare de mită, precum şi prin săvârşirea infracţiunii de delapidare, având drept consecinţă scoaterea frauduloasă a bunului în cauză din patrimoniul societăţii", au precizat procurorii DIICOT.
Astfel, a fost extinsă urmărirea penală şi acţiunea penală faţă de Berbeceanu pentru luare de mită şi spălare a banilor.
Fostul şef al BCCO Alba Iulia este urmărit penal şi pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, pentru că ar fi falsificat "contractul de vânzare-cumpărare, datat 22.07.2011, prin atestarea în cuprinsul acestuia a unor împrejurări necorespunzătoare adevărului privitoare la vânzarea de către Berbeceanu Traian a autoturismului marca VW Passat 4 Motion către SC U. SRL, vânzarea-cumpărarea între aceiaşi cocontractanţi a autoturismului marca VW Passat CC Trav. 2.0 TDI, precum şi a plăţii unei sulte de 10.000 de euro".
Înscrisul falsificat ar fi fost folosit ulterior de R.G. şi R.A. pentru evidenţierea în contabilitatea societăţii a operaţiunii nereale de vânzare-cumpărare a autoturismului marca Volkswagen Passat CC Trav. 2.0 TDI către Berbeceanu, precum şi pentru înmatricularea aceluiaşi autoturism pe numele lui Berbeceanu, susţin anchetatorii.
În legătură cu acuzaţia de complicitate la delapidare, procurorii spun că, în cursul anului 2011, Berbeceanu i-ar fi ajutat pe R.G. şi R.A. să îşi însuşească fraudulos din patrimoniul SC U. SRL autoturismul Volkswagen Passat CC Trav. 2.0 TDI, pentru a i-l remite ulterior acestuia.
Fostul şef al BCCO Alba Iulia Traian Berbeceanu a declarat vineri, la ieşirea de la DIICOT, că este acuzat, între altele, că a luat mită o maşină, susţinând că nu este vorba despre aşa ceva, întrucât pentru acel autoturism a dat la schimb o altă maşină şi a plătit o diferenţă de bani.
"Maşina era de vânzare, am luat-o printr-un intermediar care se ocupa cu aşa ceva, eu am plătit la preţul pieţei şi ulterior, când am vândut-o, am vândut-o tot aşa. Am vândut-o prin site-ul Autovit, a stat trei luni de zile pusă pe site la vânzare şi am vândut-o cu mare greutate", a spus Traian Berbeceanu.
Berbeceanu a arătat că nu a dat declaraţii în faţa anchetatorilor.
Traian Berbeceanu a stat în arest din 24 octombrie până în 26 noiembrie 2013, fiind acuzat că a sprijinit o grupare suspectată de evaziune fiscală cu produse petroliere, cu un prejudiciu de peste 3,5 milioane de lei. În acelaşi dosar au fost cercetaţi soţii Titus Biriescu şi Ramona Biriescu, consideraţi liderii grupării infracţionale specializate în comerţ ilegal cu petrol, arestaţi de asemenea pe 24 octombrie 2013.