monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Sala Polivalentă, inaugurată în 15 septembrie. Vezi cum ARATĂ acum - FOTO

Lucrările la Sala Polivalentă sunt în acest moment pe ultima sută de metri.

Sala Polivalenta

Lucrările la Sala Polivalentă sunt în acest moment pe ultima sută de metri. Se lucrează la montarea panourilor de pe faţadă care va fi în concordanţă cu stadionul Cluj Arena, dar şi la finisaje interioare. “Am lucrat în program prelungit, acum avem pe şantier aproximativ 260 de oameni şi sunt convins că termenul de 15 septembrie este o dată reală pentru finalizarea construcţiei. Structura de rezistenţă a clădirii este finalizată 95%, partea de arhitectură şi finisaje suntem la un procent de 60%, partea de instalaţii mecanice, tot 60%, iar pe partea de instalaţii electrice suntem sub 50%”, a declarat Sorin Cristea, director general CON-A Sibiu, firma care se ocupă de construirea Sălii Polivalente.

După predarea lucrării în 15 septembrie, urmează ca între 15 septembrie şi 15 octombrie să fie efectuată recepţia, iar după aceea sala va fi pregătită pentru deschiderea oficială de la sfârşitul lunii octombrie.


Videobox-ul, elementul forte al Sălii Polivalente

În perioada următoare vor fi montate şi scaunele care sunt de culoare gri. De asemenea, va fi montat şi videoboxul pe care vor fi transmise imagini live cu ajutorul unor camere. “Sala va avea un cub video exact ca în marile săli de competiţii sportive şi spectacole. Acesta va prelua imaginile live cu ajutorul unor camere video. Pardoseala va fi demontabilă ceea ce va face ca aici să se poată desfăşura meciuri de baschet, handbal, tenis, dar şi concerte. Vom avea panouri solare şi structuri de energie regenerabilă care să permită ca costurile de întreţinere să fie mai mici. Gradenele şi scaunele vor putea mări capacitatea sălii până la 10.000 de persoane”, a afirmat primarul Emil Boc, miercuri, în timpul unei vizite la şantierul Sălii Polivalente. Faţada va fi din policarbonat care să fie în compatibilitate cu stadionul.

Valoarea investiţiei: 88 milioane lei

Potrivit primarului, Sala Polivalentă din Cluj este cea mai mare din ţară. “Va fi cea mai mare sală polivalentă din ţară. Probabil Bucureştiul se pregăteşte să aibă o sală mai mare decât aceasta, dar într-un an sau doi”, a subliniat Boc.


Valoarea totală a lucrărilor este de aproximativ 88 milioane lei, cu TVA, capacitatea sălii este de 7.300 de locuri, dar la concerte vor putea asista 10.000 oameni datorită tribunei retractabile dinspre strada Uzinei.