monitorulcj.ro Menu
Actualitate

FMI: Redresarea zonei euro nu este suficient de solidă

Redresarea zonei euro nu este suficient de solidă, a avertizat directorul general al Fondului Monetar Internațional, Christine Lagarde (foto), la reuniunea de la Luxemburg a Eurogrupului.

Verificarea calității activelor instituțiilor financiare din zona euro de către Banca Centrală Europeană arată semne de progres, a apreciat oficialul FMI. „Acțiunile politice puternice au fixat fundațiile redresării economiei", a afirmat Christine Lagarde.

Totuși, oficialul FMI a adăugat că redresarea nu este robustă și activitatea economică în zona euro încă este sub nivelul de dinaintea crizei. Unele state, printre care Germania și Franța, au revenit la acele niveluri, dar zona euro pe ansamblu încă nu.


Este necesară o creștere economică mai ridicată pentru a reduce șomajul și datoria, a explicat directorul general al FMI, potrivit Agerpres.

În 5 iunie, BCE a redus estimările privind ritmul de creștere al Produsului Intern Brut al zonei euro. Astfel, BCE prognozează că economia zonei euro va înregistra în acest an un avans de un procent, mai puțin decât creșterea de 1,2% preconizată în urmă cu trei luni, dar va accelera la 1,7% în 2015, puțin mai bine decât prognozele anterioare, care vorbeau de o creștere de 1,5%.


Inflația 'este îngrijorător de scăzută, inclusiv în unele state mari din zona euro', a avertizat șeful FMI. În mai, rata inflației în zona euro era de 0,5%, în timp ce în Germania și Franța era ușor mai ridicată — 0,6% și, respectiv, 0,8%.

Analiștii și-au exprimat temerile că zona euro s-ar putea confrunta cu deflația, ceea ce ar afecta semnificativ redresarea economiei. Directorul general al Fondului Monetar Internațional a cerut Băncii Centrale Europene să lanseze un program de cumpărare de active 'la scară mare', centrat pe achiziționarea de datorie suverană, pentru a stimula economia, urmând pașii făcuți de Rezerva Federală a SUA (Fed).


„Dacă inflația se menține în continuare scăzută, BCE va trebui să ia în considerare un program de cumpărare de active la scară mare, în special active suverane în conformitate cu grila de repartiție a capitalului în cadrul BCE", a precizat Lagarde.

De asemenea, șeful FMI a cerut guvernelor din zona euro să continue reformele ce vizează îmbunătățirea situației de pe piața muncii și să intensifice concurența în sectorul bunurilor și al serviciilor.


În concluzie, FMI susține că „sunt necesare eforturi politice concertate pentru întărirea redresării economiei zonei euro".