monitorulcj.ro Menu
Economie

ANALIZĂ. Euro s-a stabilizat la 4,76 lei

Perechea euro/leu a avut o evoluție stabilă, volatilitatea mediei fiind de circa un ban, chiar dacă inflația a crescut iar FMI și-a înrăutățit previziunile referitoare la evoluția economiei românești, pe fondul încetinirii celei mondiale.

euro

Euro a început perioada la un minim de 4,7507 lei, maximul de 4,7611 lei fiind atins la jumătatea ei. Ultima ședință a intervalului a adus o medie de 4,7587 lei, când tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,756 – 4,761 lei. Piața locală s-a închis la 4,761 lei, pentru ca seara, pe cele internaționale, să urce până la 4,765 lei.

Creșterea deficitelor de cont curent și comercial, politicile economice nesustenabile ale guvernului, bazate pe creșterea consumului, care au stimulat majorarea importurilor și împing inflația în sus, sunt tot atâtea motive de depreciere a leului.


Ultimul  raport FMI asupra perspectivelor economice globale, estimează pentru România o creştere economică în acest an de 3,1%, faţă de estimarea anterioară de 3,4%. Reamintim că bugetul pe acest an a fost construit de Guvern pe o creștere a PIB de 5,5%, în timp ce analiştii de la  Banca Transilvania și  UniCredit Bank anticipează o încetinire la 2,8%, în condițiile în care politicile salariale  şi de pensii nu s-au bazat pe  o creştere a producţiei interne, în timp ce investițiile statului în infrastructură s-au redus drastic.

Media dolarului american a scăzut de la 4,2277, la debutul intervalului, la 4,2071 lei, la finalul lui,când cotațiile din piață au fluctuat între 4,203 și 4,227 lei.


Moneda elvețiană s-a depreciat pe piețele internaționale la sfârșitul perioadei la 1,129 – 1,134 franci/euro, iar cursul ei a coborât de la 4,2287 la 4,2032 lei.

Prețul gramului de aur a scăzut la finalul perioadei de la 176,9799 la 175,2727 lei, în timp ce uncia de aur a coborât sub pragul de 1.300 dolari la 1.291 dolari.


În urmă cu două săptămâni, indicii ROBOR la trei și șase luni coborau la valori care se mai înregistrau în octombrie și noiembrie trecut.

Ritmul ascendent pe care îl are rata inflației, care a urcat în martie la 4%, a readus pe creștere indicii.


La sfârșitul perioadei, indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a crescut de la 3,36 la 3,38%. La rândul său, indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 3,41 la 3,42%.

Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, a crescut la 3,48 la 3,49%, iar cel la 12 luni a revenit la 3,53%.


Creșterea apetitului pentru risc, a împins perechea euro/dolar la sfârșitul perioadei la 1,1253 – 1,1325 dolari, bursele americane închizându-se la 1,1306 dolari.

Indicele bitcoin calculat de Bloomberg s-a instalat peste pragul de 5.000 dolari și a încheiat perioada la 5.065 dolari.

Analiza cuprinde perioada 8 – 12 aprilie.

Radu Georgescu