monitorulcj.ro Menu
Economie

DOCUMENTELE oficiale prin care Ponta A ȘTERS DATORIA Rompetrol către statul român

Monitorul publică documentul prin care Guvernul Ponta și-a asumat, prin Hotărâre, ceea ce Curtea Constituțională nu i-a permis să facă prin lege: ștergerea datoriei Rompetrol față de statul român.

Guvernul Ponta a dat un tun de zile mari

În Monitorul Oficial nr. 60 din 23 ianuarie 2014, s-a publicat Hotărârea nr. 35 a Guvernului României pentru aprobarea tranzacției convenite la 15 februarie 2013 prin „Memorandumul de înțelegere” încheiat între statul român și The Rompetrol Grup N.V., precum și a unor măsuri pentru implementarea acesteia.

Hotărârea, al cărei text îl prezentăm integral (atașat sub formă de fotografii), consfințește un jaf de proporții inimaginabile: statul român renunță de bună voie la jumătate de miliard de dolari, datorie pe care Grupul Rompetrol o are încă din 2003.


Mai exact, Ministerul Finanțelor renunță la „judecata oricăror cereri de chemare în judecată în cadrul tuturor litigiilor aflate pe rolul instanțelor judecătorești la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri al căror obiect este în legătură cu modalitatea de aplicare a prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 118/2003 privind măsuri pentru reglementarea unor obligații bugetare ale Societății Comerciale „Rompetrol Rafinare” SA - Constanța, aprobată cu modificări prin Legea nr 89/2005”.

Hotărârea are ca obiect aprobarea Memorandumului de înţelegere încheiat între statul român în calitate de proprietar al acţiunilor deţinute în cadrul SC "Rompetrol Rafinare" SA şi The Rompetrol Group NV.


Cele două părţi îşi asumă un angajament de cumpărare din partea The Rompetrol Group NV a unui pachet minoritar de acţiuni reprezentând aproximativ 26% din capitalul social al SC "Rompetrol Rafinare" SA, deţinut în prezent de Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) în schimbul a 200 de milioane de dolari.

Părţile convin, de asemenea, să constituie un fond de investiţii kazak-român, sub forma unei societăţi cu structura acţionariatului 80% The Rompetrol Group şi 20% statul român, care va investi în proiecte din domeniul energetic.


O lege care avea acelaşi conţinut a fost respinsă anul trecut de preşedintele Traian Băsescu şi declarată neconstituţională de Curtea Constituţională a României. În motivarea deciziei, judecătorii CCR arată că Parlamentul a încălcat Constituţia aprobând Memorandumul cu Rompetrol prin lege şi îi semnalează premierului, jurist de profesie, „lacune în înţelegerea instituţiilor de drept” prin iniţierea proiectului de lege în această formă.

Povestea datoriei Rompetrol și cum a dat Ponta cioara din mână pentru vrabia de pe gard!


Prin OUG 118/2003, Guvernul Năstase a decis subscrierea integrală de către statul român a tututor obligaţiunilor Rompetrol Rafinare (RRC) rezultate din conversia unei creanţe a rafinăriei Petromidia, în valoare totală de 570,3 milioane euro (aproximativ 762 de milioane de dolari), cu scadenţa în 7 ani.

În august 2007, Dinu Patriciu a vândut 75% din grupul Rompetrol, implicit Rompetrol Rafinare, companiei de stat din Kazahstran, KazMunaiGaz, contra sumei de 2,7 miliarde de dolari. Din această sumă, s-a estimat că 1 miliard ar fi fost preţul plătit pentru rafinăria în jurul căreia era construită întreaga afacere.


Între 2003 și 2009, Grupul Rompetrol a plătit dobânzile la termen, în total 249 de milioane de dolari, iar în august 2010 a achitat  circa 70 de milioane de dolari în contul datoriei. O lună mai târziu, în septembrie 2010, Rompetrol a majorat capitalul social și a convertit datoria rămasă într-un pachet de 44,6% din acțiuni, metodă prin care statul român a pierdut pachetul majoritar de acțiuni. Cu câteva zile înainte, ANAF pusese sechestru pe activele Rompetrol, sechestru menţinut şi în prezent.

În octormbrie 2010, în mandatul lui Emil Boc, ANAF a dat în jdecată Rompetrol, cerând în justiție recuperarea integrală a celor 570,3 milioane de euro, dar Tribunalul Constanţa a respins acţiunea. ANAF a făcut recurs la Curtea de Apel Constanța. Acesta este procesul la care statul român, prin Ministerul Finantelor, a renunțat în februarie 2013, ca urmare a semnării de Guvernul Ponta a Memorandumului cu The Rompetrol Grup N.V., al cărui text îl puteți citi integral, așa cum a fost publicat în Monitorul Oficial al României.

În schimb, statul român, prin Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie (OPSPI) acceptă vânzarea unui pachet de 26,69% din acțiunile deținute la Rompetrol la preţul de 200 de milioane de euro, cu asigurarea că restul de 18% nu vor fi diluate timp de 3 ani şi cu promisiunea înființării unui fond de investiţii cu KazMunaiGaz (acționarul majoritar al Rompetrol). În acest fond, statul român ar urma să dețină un pachet minoritar de 20%. Dacă fondul va avea profit, oricum grosul banilor se va duce la KazMunaiGaz.

Etichete: victor ponta