monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Bibliotecile din Cluj îi atrag pe tineri în lumea lecturii

Copiii și adolescenții sunt chemați în vacanța de vară să-și petreacă timpul la bibliotecă. Jocuri educative, ore de povești, desene animate sau vizionări de filme sunt doar câteva activități propuse de Biblioteca Județeană „Octavian Goga”ca să-i atragă pe cei mici în lumea cărților.

Bibliotecile din Cluj îi atrag pe tineri în lumea lecturii

Activitățile vor începe luni, 7 iulie și se vor încheia în 1 septembrie. În cadrul programului BiblioVacanța, copiii vor urma lecții de bune maniere și cursuri gratuite de engleză și spaniolă. Filiala „Traian Brad” din Mănăștur va organiza cursuri gratuite de limba engleză și spaniolă pentru copiii între cinci și zece ani. Lecțiile se vor desfășura în fiecare marți și vineri, între orele 10.00 și 12.00. „Bunele maniere pentru copii online și offline” va fi un program deschis pentru copiii între 10 și 14 ani și se va desfășura la sediul principal al Bibliotecii Județene. Lecțiile au scopul să-i ajute pe copii să facă față la interacțiunile sociale prin umor, inteligență și respect, potrivit reprezentanților instituției publice.

Copiii peste 11 ani sunt vor fi așteptați la sediul Bibliotecii Județene ca să-și confecționeze diferite obiecte din material recilabil (plastic sau hârtie). Adolescenții vor putea viziona filme 3D și pot participa la jocuri virtuale și de societate. Activitățile au ca scop și promovarea noii secții a Bibliotecii Județene destinată adolescenților, care s-a deschis în martie 2013.


Fiecare filială a Bibliotecii Județene va organiza diferite activități pe timp de vară pentru copii și adolescenți. Programul se întinde de luni până vineri și de regulă începe după ora 12.00. Activitățile sunt cuprinse în cadrul programului BiblioVacanța.

(Cristina Ungurean – student masterand la Jurnalism, FSPAC, UBB, anul I)