Actualitate
Hartă interactivă - „Oameni mulți, ștranduri puține”. Unde ne răcorim în această vară?
12 ștranduri la o populație de peste 650.000 de locuitori în județul Cluj. Mai mult, unul dintre cele șase orașe ale județului nici măcar nu are un ștrand. Când vine vorba de bălăceală, clujenii nu se pot lăuda că au de unde alege; motiv suficient să caute, şi să găsească, alte locuri inedite.
Locuitorii municipiului Cluj-Napoca au în fiecare vară la dispoziţie trei ştranduri în oraş: Olimpic, Sun şi Clujana, despre care Monitorul de Cluj a scris săptămâna trecută.
Pe lângă acestea, clujenii se pot răcori în zilele toride de vară şi la Aqua Park-ul din Floreşti sau chiar în locurile special amenajate ca cel de la Tarniţa sau de la Cascada Ciucaș. De exemplu, anul acesta la Tarnița a fost amenajat un tobogan, iar la Cascada Ciucaș se poate descoperi „jacuzzi-ul natural”. Singurul oraş care nu dispune de un ştrand este Huedin. Acolo, în lipsa unui ştrand, locuitorii s-au orientat şi îşi petrec timpul liber la Ciucea sau Sâncrai.
Cu această ocazie, Monitorul de Cluj vine în ajutorul celor care au decis să-și petreacă concediul acasă şi aduce tuturor persoanelor din judeţ şi nu numai, o listă cu cele mai căutate, cunoscute şi accesibile ştranduri sau locuri special amenajate pentru a face o baie de pe raza judeţului.
Pentru a facilita accesul la toate informaţiile privind fiecare loc în parte, lista poate fi consultată prin intermediul unei hărţi interactive. Cu ajutorul acestei hărţi se poate găsi exact locul unde este situată respectiva atracţie turistică, adresa, preţ de acces sau program de funcţionare.
Harta interactivă numită “Locuri de bălăceală pentru clujeni şi nu numai în vara anului 2014” poate fi găsită AICI.
Subliniem faptul că există posibilitatea să fi omis anumite locuri din judeţul Cluj, iar cu această ocazie cititorii site-ului nostru ne pot informa despre orice altă astfel de atracţie pe care ei au vizitat-o şi merită să o facă cunoscută.
Articol scris de Radu Bărăian, student la Jurnalism, FSPAC - UBB, anul II