monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Două ştranduri, un bazin olimpic şi un parc acvatic, deschise pentru clujeni în această vară

Clujenii au la dispoziţie, în această vară, două ştranduri şi un bazin olimpic în aer liber, unde preţul unui bilet variază între 10 şi 17 lei pentru adulţi, dar şi un parc acvatic în comuna învecinată Floreşti, cu tobogane, piscină cu vârtejuri şi hidromasaj, aici preţul fiind de 30-40 de lei.

Ştrandul Sun, administrat de Regia Autonomă a Domeniului Public din subordinea Primăriei Cluj-Napoca, s-a deschis pentru public la începutul lunii iunie, aici existând trei bazine, dar şi două piscine gonflabile, în care copiii se pot da cu bărcuţele sau cu baloanele.

Potrivit autorităţilor, ştrandul a fost reabilitat în urma unei investiţii de circa 250.000 de lei, fiind achiziţionate, în plus faţă de anul trecut, 90 de şezlonguri, astfel încât nunărul acestora a ajuns la 120.


De asemenea, pentru copii au fost amplasate tobogane în bazinul mic, iar de-a lungul ştrandului a fost realizată o pistă pentru alergare, pentru cei care vor să practice jogging-ul. Totodată, a fost extins sistemul de încălzire a apei prin amplasarea de panouri solare.

La acest ştrand, preţurile sunt mai mici decât anul trecut, un bilet de intrare pentru adulţi costând 10 lei, iar pentru copii - 5 lei. Închirierea unui şezlong costă 5 lei, dar se plăteşte şi o garanţie de 5 lei, o plimbare cu bărcuţele costă 3 lei pentru 15 minute, iar cei care vor să închirieze baloane vor achita 5 lei, tot pentru 15 minute.


De asemenea, clujenii pot folosi în mod gratuit masa de ping-pong, dar trebuie să plătească 100 de lei pe oră pentru a închiria terenul de fotbal şi 20 de lei pe oră pentru terenul de tenis.

Ştrandul Sun este deschis zilnic, între orele 9.00 şi 20.00.


Aquapark-ul din comuna Floreşti s-a deschis la începutul lunii mai, aici existând bazine pentru copii cu o multitudine de jocuri de apă, o piscină pentru adulţi de 1,5 metri adâncime cu vârtejuri şi hidromasaj, dar şi tobogane de 70, respectiv 115 metri lungime. Temperatura apei în bazine este afişată zilnic.

Cei care aleg să îşi petreacă timpul liber în cadrul parcului acvatic au la dispoziţie, în mod gratuit, umbreluţe, colaci, şezlonguri, vestiare cu dulapuri. Toto aici se organizează, la diverse evenimente, petreceri cu spumă în bazine.


Programul este, de luni până vineri, între orele 10.00 şi 20.00, la un tarif de 30 de lei pentru adulţi şi 15 lei pentru copii, iar sâmbătă şi duminică preţul se majorează la 40 de lei pentru adulţi şi 20 de lei pentru copii. De asemenea, se pot cumpăra abonamente în valoare de 260 de lei pentru 10 intrări pentru adulţi şi de 130 de lei pentru 10 intrări pentru copii.

La ştrandul Clujana, renovat în 2013, sunt două bazine, unul pentru copii şi unul pentru adulţi, o terasă şi un bar. Ştrandul s-a deschis săptămâna trecută, iar pe perioada verii se organizează şi cursuri de înot pentru copii şi adulţi.


Acest ştrand este deschis zilnic între orele 8.00 şi 20.00, iar un bilet de intrare costă 15 lei pentru persoane de peste 14 ani, pentru copii preţul fiind de 12 lei.

La Complexul de Nataţie al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca este un bazin exterior de dimensiuni olimpice (50 x 25 de metri), cu 10 culoare prevăzute cu block-start-uri. Calitatea apei este controlată în permanenţă, chimic şi microbiologic, existând o instalaţie automată ultramodernă de tratare.

Programul pentru bazinul exterior este, de luni până vineri, între orele 6.00 şi 20.00, iar sâmbăta şi duminica, între orele 7.00 şi 20.00. Tariful de intrare este, pentru publicul larg, de 17 lei şi 12 lei pentru copii, studenţii universităţii plătind 9 lei.