monitorulcj.ro Menu
Actualitate

5 kilometri plini de culoare la Cluj

Clujenii vor avea ocazia să i-a parte, în acest sfârşit de săptămână, la cea mai colorată cursă de alergare organizată în ţara noastră.

The Color Run 2013. Sursă foto: thecolorrun.ro

Axată mai puțin pe timpii de alergare și mai mult pe distracția nebună, „The Color Run” este o cursă necronometrată de 5 kilometri, în cadrul căreia mii de participanți sunt vopsiți din cap până-n picioare în diverse culori, la finalul fiecărui kilometru parcurs.

Pentru a participa la concurs și la evenimentele organizate după proba de alergare, clujenii trebuie să achite o taxă de participare de 95 de lei, în schimbul căreia organizatorii promit o experiență de neuitat dar și un kit de participare care va conține: un tricou, o bentita, un numar de concurs, bratara de acces la festival, și tatuaj temporar astfel încât, singurele cerințe impuse participanților sunt cele de a porni cursa îmbrăcați în haine albe iar la finalul cursei să fie „scăldați în culori”.


Primul start al cursei, pentru că vor fi mai multe astfel încât fiecare participant să reușească să treacă pe la punctele de culoare, va avea loc în Piața Unirii, de la ora 17.00, cursele de alergare desfășurându-se pe durata a două ore.

După încheierea curselor de alergare organizatorii evenimentului promit „cu un uriaş festival unde se va folosi pudră colorată din belşug, pentru o explozie de fericire şi experienţe memorabile, fără a mai pune la socoteală milioanele de combinaţii de culori intense”, pe muzica unor DJ cunoscuți.


The Color Run a luat amploare odată cu lansarea sa, în ianuarie 2012 şi  a crescut de la peste 50 de evenimente şi 600.000 de participanţi în 2012 la mai mult de 100 de ediţii şi peste un milion de alergători în 2013.