monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Din tabără direct la spital

Un număr de 15 copii din Cluj-Napoca, aflaţi în tabără, au fost internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase din Baia Mare, suspecţi de toxiinfecţie alimentară, informează Agerpres.

Cei 15 copii sunt din Cluj-Napoca şi erau cazaţi la Pensiunea Casa Olarului din oraşul Baia Sprie, iar înainte de a acuza stări de greaţă, vărsături şi ameţeli au participat la o tabără de olărit şi o excursie la un lac din apropierea localităţii, consumând apă în exces din cauza căldurii toride.

Medicii Spitalului de Boli Infecţioase susţin că starea de sănătate a copiilor este stabilă şi li se administrează un tratament perfuzabil.


„Copiii au ajuns în urmă cu aproape 24 de ore la spital acuzând stări de greaţă, ameţeli şi vomă după ce la masa de seară au consumat papricaş de pui şi cremeş. Probabil că starea de rău să fi fost determinată de consumul excesiv de apă din cauza căldurii. Starea copiilor este stabilă şi decurs de câteva ore ar putea fi externaţi”, a declarat miercuri pentru Agerpres medicul Alexandru Mercea de la Spitalul de Boli Infecţioase Baia Mare.

Proprietarul pensiunii, ceramistul Daniel Leş, susţine că, cel mai probabil, indigestia alimentară să se fi produs pe fondul consumului exagerat de apă, al oboselii şi căldurii. El a susţinut că toate alimentele servite de copii la masă au fost cumpărate şi preparate cu puţin timp înaintea servirii mesei.


Autorităţile sanitar-veterinare au luat probe din alimentele consumate pentru a stabili în urma analizelor cauza posibilă a incidentului.