monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Peter Tunde, REŢINUTĂ de DNA. A luat MITĂ 10.000 de EURO pentru a trece elevii la BAC

Inspectorul general adjunct al ISJ Cluj Tunde Peter reţinută luni seară este acuzată de trafic de influenţă în formă continuată, după ce în perioada iunie-1 septembrie a pretins şi primit de la cinci persoane suma totală de 9.600 euro ca să intervină pentru promovarea unor candidaţi la bacalaureat.

sursa foto facebook peter tunde

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție Cluj au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea, pentru 24 de ore (începând de la data de 01.09.2014, ora 18:00, până la data de 02.09.2014, ora 18:00), a inculpatei Peter Tunde, inspector școlar general adjunct în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Cluj, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată.

Din ordonanța de reținere întocmită de procurori a reieșit că, în cauză, există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:


În perioada iunie - 1 septembrie 2014, inculpata Peter Tunde Ilona Csilla, în calitate de inspector școlar general adjunct în cadrul ISJ Cluj, a pretins și a primit de la cinci persoane, direct sau prin intermediar, suma totală de 9.600 euro pentru ca, prin influența de care se bucură la profesori-membri în comisiile de evaluare de la examenele de bacalaureat din sesiunile de vară și toamnă 2014, să intervină asupra acestora și să determine notarea superioară a lucrărilor unor candidați pentru a le asigura promovarea examenelor.

Din totalul banilor primiți, la data de 1 septembrie 2014, inculpata a primit de la o persoană, în scopul menționat anterior, suma de 1.000 euro, reprezentând o parte din suma de 2.200 euro anterior pretinsă de la persoana respectivă, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.


“Inculpatei Peter Tunde Ilona Csilla i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentată, la data de 2 septembrie 2014, Tribunalului Cluj, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. În prezenta cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informații”, arată procurorii DNA Cluj.

Inspectorul general adjunct al ISJ Cluj Tunde Peter a fost reţinută în urma unor percheziţii făcute în biroul acesteia, unde anchetatorii au găsit o sumă de bani în euro, despre care se presupune că ar fi fost primită ca mită pentru bacalaureat, potrivit unor surse din cadrul anchetei.


Avocatul lui Tunde Peter, Radu Chiriţă, a declarat, luni seară, că audierile la sediul DNA au durat "mai multe ore". Întrebat ce acuzaţii i se aduc clientei sale, Radu Chiriţă a refuzat să răspundă, comentând că "justiţia nu se face în presă".

Contactat de Mediafax luni după-amiază şi întrebat dacă are cunoştinţă despre o posibilă reţinere a unui inspector şcolar adjunct din Cluj pentru luare de mită la examenul de bacalaureat, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a răspuns că acesta a fost deja eliberat din funcţie.


De asemenea, reprezentanţii ISJ Cluj au precizat printr-un comunicat de presă că Peter Tunde încetează detaşarea acesteia în funcţia de inspector general adjunct.

“În baza ordinului de ministru numărul 4469 din 01.09.2014 încetează detaşarea profesorului Peter Tunde Ilona Csilla în funcţia de inspector şcolar general adjunct la Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj. Cu aceeaşi dată, Peter Tunde revine la catedra rezervată", transmite ISJ Cluj.


Tunde Peter ocupă funcţia de inspector şcolar judeţean adjunct din anul 2006, fiind susţinută de UDMR.

Conform ultimei declaraţii de avere, din luna iunie, postată pe site-ul ISJ Cluj, Peter Tunde a avut anul trecut venituri de 44.087 lei, iar soţul ei, angajat la Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca, de 24.227 lei. De asemenea, cei doi deţin un teren intravilan în comuna clujeană Feleacu, de 1.800 de metri pătraţi, respectiv unul de 149 de metri pătraţi în Cluj-Napoca. Ei mai deţin şi două apartamente în Cluj-Napoca, de 93 şi 115 metri pătraţi, dar şi o casă, tot în municipiu, de 108 metri pătraţi.

Potrivit declaraţiei de avere, Tunde Peter are două credite bancare de aproape 90.000 de euro.

Fiul său, Pal Peter, este membru al PDL şi este consilierul personal al primarului municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc. El a fost consilierul lui Boc şi în perioada când acesta a deţinut funcţia de prim-ministru.