monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Mesajul NATO pentru Rusia: Suntem hotărâţi să ne protejăm eficient aliaţii

Deciziile luate de NATO astăzi transmit un mesaj foarte clar Rusiei, a declarat, vineri, secretarul general Anders Fogh Rasmussen, care a adăugat că Alianţa este hotărâtă că îşi protejeze eficient membrii, subliniind prezenţa mai vizibilă pe flancul estic.

”Cred că deciziile pe care le-am luat azi de a pregăti un plan de acţiune rapidă transmit un mesaj foarte clar Rusiei”, a afirmat Rasmussen.

”Suntem hotărâţi să întreprindem toţi paşii necesari pentru a ne ptoteja în mod eficient aliaţii”, a continuat secretarul general al NATO, el subliniind în acest context prezenţa mai vizibilă în flancul estic.


”Cred că toate acestea transmit un mesaj foarte clar Moscovei”, a întărit Andres Fogh Rasmussen.

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a anunţat, vineri, că NATO a aprobat menţinerea unei prezenţe continue aeriene, terestre şi navale în partea estică a Alianţei, unde va exista un comandament special. El a anunţat, de asemenea, crearea unei forţe rapide de intervenţie a NATO, formată din mii de militari care pot interveni în câteva zile în orice zonă, "pentru a susţine aliaţii".


NATO, ironizată de Rusia

În timp ce NATO discută la Summitul din Țara Galilor despre mărurile de apărare care vor fi luate împotriva Rusiei, diplomaţi de la Moscova continuă „războiul virtual” postând noi fotografii cu tancuri de jucărie pe contul de Twitter al Ambasadei Rusiei din Emiratele Arabe Unite și afirmând că acestea reprezintă „cea mai convingătoare dovadă” a NATO cu privire la prezenţa trupelor ruse în Ucraina.

Fotografiile sunt însoţite de mesajul: „Ultimele dovezi ale NATO referitoare la trupele ruse care invadează Ucraina au fost dezvăluite! Se pare că sunt mai convingătoare ca niciodată", scrie Ambasada Rusiei alaturi de fotografia cu tancurile de jucarie, postate pe contul de Twitter, relateză Mediafax.


Mesajul reprezintă un răspuns la publicarea de către NATO a unor imagini din satelit prezentate drept „dovada" implicării militare a Rusiei în conflictul din Ucraina. Mai multe fotografii date publicităţii la 28 august de NATO arată un convoi militar al armatei ruse în zona Krasnodon, din Ucraina.

Un „război virtual” al hărţilor şi fotografiilor a fost declanşat pe Twitter, la 27 august, după ce Reprezentanţa Canadei la NATO a publicat o hartă pe contul său de Twitter, pe care Rusia apare cu roşu şi cu numele scris mare („Rusia"), iar Ucraina apare cu albastru şi cu menţiunea „Nu este Rusia". Imaginea era însoţită de comentariul: „Geografia poate fi dificilă. Iată un ghid pentru soldaţii ruşi care se pierd şi pătrund «accidental» în Ucraina". În replică, Delegaţia rusă la NATO a difuzat propria hartă, pe Twitter, în care Crimeea este parte integrantă a Rusiei. „Pentru a ne ajuta colegii canadieni să recupereze în privinţa noii geografii a Europei".