monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Scandal în Consiliul Judeţean! Directorul RAADPP Cluj a cerut zeci de angajaţi în plus ca să termine drumul Răchiţele - Ic Ponor

Cu toate că se afla în fruntea Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Judeţului Cluj (RAADPP) şi când au început lucrările la drumul turistic Răchiţele-Ic Ponor la care timp de şase ani nu s-a lucrat aproape nimic, Clujul riscând să piardă finanţarea Uniunii Europene, Mircea Avram a cerut şi obţinut de la CJ Cluj angajarea în cadrul Regiei, a unui număr de 17 persoane pentru finalizarea acestui drum.

Dezbaterea proiectului care viza aprobarea organigramei şi statului de funcţii pentru Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Judeţului Cluj a iscat discuţii în contradictoriu între consilierii judeţeni. Directorul RAADPP Mircea Avram, proaspăt instalat în această funcţie, a cerut suplimentarea numărului de angajaţi, justificându-şi cererea pe faptul că “activitatea regiei este blocată”.

În momentul de faţă la RAADPP lucrează un număr de 117 persoane, dar Avram consideră că numărul acestora este insuficient pentru volumul de lucru al regiei. Consilierii judeţeni de la PSD s-au opus acestor noi angajări şi au început să-l atace pe Mircea Avram.


“Nu înţeleg pe ce se bazează această propunere. Ce fac atâtea persoane la această regie care gestionează nişte proiecte blocate? Proiectele pe fonduri UE sunt blocate, pe drumurile judeţene la fel. Dacă suntem sinceri cu noi, recunoaştem că nu avem nicio motivaţie de natură administrativă pentru aceste angajări. Sunt nişte bani care se cheltuie. Trebuie să vină cineva să ne spună ce face fiecare angajat în parte acolo”, a precizat Dănuţ Canta.

La rândul său, consilierul judeţean Ivan Ilarie a spus că nu vede utilitatea înfiinţării unui birou în cadrul RAADPP care să se ocupe cu atragerea de fonduri europene, în condiţiile în care regiile nu pot depune proiecte pe fonduri europene.


“De ce trebuie înfiinţat un birou care să se ocupe cu atragerea de fonduri europene? Regiile nu pot depune proiecte pe fonduri europene, eventual Consiliul Judeţean. Nu dumneavoastră trebuie să vă ocupaţi de fondurile europene”, i-a transmis Ilarie lui Avram.

“Nu ne trebuie fonduri europene că ne dă Guvernul Ponta foarte mulţi bani la Cluj. Remus Lăpuşan este cel mai mare expert în drumuri judeţene, deoarece şi-a asfaltat fiecare drum din satul natal”, a intervenit şi consilierul Rareş Rusu (PDL).


Remus Lăpuşan a precizat că în loc să fie creat un nou birou de fonduri europene mai bine s-ar consolida biroul existent la Consiliul Judeţean. Preşedintele interimar al CJ Cluj Vakar Istvan a intervenit şi a precizat că angajaţii CJ sunt suprasolicitaţi.

Avram: Regia e blocată

Mircea Avram a explicat de ce este nevoie să se angajeze personal suplimentar.


„Am găsit o regie blocată, nu s-a lucrat nimic timp de doi ani, licitaţia pentru deszăpezire nu funcţionează, la drumurile judeţene nu s-a mai  lucrat de o lună de zile. Încercăm pe termen scurt, mediu şi lung să atragem fonduri europene, încercăm tot pe fonduri europene să dezvoltăm zona montană, numai pe un drum ne-ar trebui de două ori bugetul Consiliului Judeţean. Încercăm tot pe fonduri euroepen şi cu Banca Europeană de a atrage fonduri pentru a implementa un proiect privind iluminatul stradal a întregii reţele de drumuri judeţene prin surse de energie regenerabilă. Răspund eu cu capul pentru drumul Răchiţele- Ic Ponor. Mi-am asumat că până anul viitor o să termin drumul acela. Cu mandatul pe masă. Aici vor fi nevoie de oameni. Ne trebuie şapte muncitori care să cosească drumurile plus o echipă care să marcheze drumurile judeţene, sunt chestiuni administrative. Păstrăm acelaşi buget de salarii pe care regia le are. Oamenii vor veni în faţa dumneavostră lună de lună şi vă vor da socotelă”, a declarat Mircea Avram.

“Mircea Avram a fost şef de proiect la drumul de la Ic-Ponor şi cu asta am zis tot. De şase ani de zile sunteţi la conducerea acestei regii, nu puteţi acum să veniţi să-mi spuneţi că aţi găsit drumuri proaste”, a adăugat Remus Lăpuşan.


Proiectul a trecut cu votul a 22 de consilieri. Patru consilieri au votat împotrivă.

La drumul turistic Răchiţele- Ic Ponor, în şase ani de zile, din totalul de 20,5 kilometri doar pe 600 de metri de drum s-a turnat asfalt.