monitorulcj.ro Menu

Seplecan semnează ordinul de începere a lucrărilor la drumul Răchiţele-Ic Ponor. Vor fi gata lucrările până în noiembrie?

Cu toate că licitaţia pentru finalizarea drumului turistic de la Răchiţele-Ic Ponor a fost adjudecată încă din luna mai, abia mâine, la jumătatea lunii iulie, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Mihai Seplecan, va semna ordinul de începere a lucrărilor. Cauza întârzierii a constituit-o finalizarea unei expertize a DNA. Lucrările ar trebui finalizate în luna noiembrie. Acest proiect este unul din multele proiecte ratate ale CJ Cluj, cu numeroase nereguli şi cu o expertiză care arată că tot ce s-a făcut până acum pune în pericol siguranţă rutieră şi pietonală, experţii propunând inclusiv demolarea a ceea ce s-a construit. Pagubele vor fi suportate de Consiliul Judeţean Cluj.

CJ Cluj afirmă că a câştigat procesul cu MBS Group, firma care trebuia să se ocupe de modernizarea drumului Răchiţele-Ic Ponor

Curtea de Apel Cluj a admis apelul Consiliului Judeţean Cluj împotriva sentinţei civile pronunţată de Tribunalul Cluj, după ce MBS Group, liderul Asocierii câştigătoare a contractului privind modernizarea drumului Răchiţele-Ic Ponor, a dat în judecată Consiliul Judeţean Cluj. Preşedintele CJ Cluj, Mihai Seplecan, spune că nu va emite ordinul de începere efectivă a lucrărilor cu noua firmă care a câştigat licitaţia la acest drum până când DNA nu va face o expertiză care să indice cine se face vinovat de situaţia de acolo.

Scandal în Consiliul Judeţean! Directorul RAADPP Cluj a cerut zeci de angajaţi în plus ca să termine drumul Răchiţele - Ic Ponor

Cu toate că se afla în fruntea Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Judeţului Cluj (RAADPP) şi când au început lucrările la drumul turistic Răchiţele-Ic Ponor la care timp de şase ani nu s-a lucrat aproape nimic, Clujul riscând să piardă finanţarea Uniunii Europene, Mircea Avram a cerut şi obţinut de la CJ Cluj angajarea în cadrul Regiei, a unui număr de 17 persoane pentru finalizarea acestui drum.

Jaful de la drumul turistic Răchiţele –Ic Ponor, recuperat din buzunarul clujenilor

Judeţul Cluj este bun de plată în cazul lucrărilor la drumul turistic Răchiţele-Ic Ponor. Consiliul Judeţean Cluj va scoate banii pentru plata lucrărilor pentru finalizarea acestui drum, în contextul în care planează suspiciuni de fraudă în construirea acestui obiectiv. Inclusiv, Ministerul Dezvoltării Regionale a avertizat conducerea CJ Cluj că există riscul ca întreg contractul de finanţare să devină neeligibil din cauza fraudelor.

Drumul Răchiţele-Ic Ponor, tras pe dreapta de şase ani. Clujul, în pericol de a pierde banii de la UE din cauza posibilelor fraude

După şase ani de lucrări pe drumul Răchiţele - Ic Ponor nu există nicio urmă de asfalt. Până acum au fost construiţi doar unii parapeţi de susţinere, rigole şi poduri. Perioada de execuţie a fost depăşită cu ani buni, iar firma care a executat lucrările a intrat în insolvenţă. Mai mult, o expertiză tehnică confirmă faptul că la construirea acestui drum s-au folosit materiale inferioare faţă de cele prevăzute în contract. Dacă instanţa va decide că este vorba de fraudă judeţul Cluj va pierde toţi banii de la UE.