monitorulcj.ro Menu
Actualitate

BEC îşi menţine poziţia faţă de posibilitatea înfiinţării de secţii suplimentare în străinătate

Biroul Electoral Central îşi menţine poziţia exprimată fostului ministru Titus Corlăţean prin care preciza că este posibilă înfiinţarea de secţii de votare suplimentare în diaspora, prin ordin de ministru, precizările BEC survenind unei adrese înaintată de Teodor Meleşcanu, noul şef al diplomaţiei.

BEC menţionează, într-un comunicat remis marţi seară, că în urma întâlnirii oficialilor Biroului cu reprezentanţii Ministerului Afacerilor Externe a fost înaintată o adresă, care a fost analizată şi supusă votului şi deciziei.

"La adresa anterioară a Ministerului Afacerilor Externe (...) transmisă Biroului Electoral Central prin intermediul Biroului electoral pentru secţiile de votare din străinătate şi având acelaşi obiect, respectiv solicitarea de a se preciza dacă Hotărârea nr 4H/2014 «permite emiterea, în condiţii de legalitate, a unui ordin de completare a listei secţiilor de votare din străinătate», Biroul Electoral Central a răspuns în mod direct Ministerului Afacerilor Externe prin adresa nr. 1391/C/7.11.2014 şi îşi menţine punctul de vedere exprimat prin această adresă", se arată în comunicatul BEC.