Actualitate
Curtea Constituţională validează mâine la ora 10:00 alegerile - DOCUMENT
Curtea Constituţională a României validează mâine la ora 10:00 alegerile, iar de la ora 11:00 va avea loc un eveniment festiv de validare în prezenţa lui Klaus Iohannis.
Biroul Electoral Central (BEC) a finalizat procesul-verbal privind centralizarea rezultatelor votului din turul II al prezidenţialelor, potrivit căruia Klaus Iohannis este declarat câştigător al scrutinului, documentul urmând să fie transmis Curţii Constituţionale în cursul zilei de joi.
Articolul menţionat se referă la "alegerea Preşedintelui" şi prevede, la alineatul (3), că "în cazul în care nici unul dintre candidaţi nu a întrunit majoritatea (în primul tur de scrutin - n.r.), se organizează al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi".
Klaus Iohannis a obţinut 6.288.769 voturi valabil exprimate, iar Victor Ponta 5.264.383 voturi, conform procesului-verbal întocmit de BEC.
Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne este de 11.719.344, dintre care 10.042.721 au votat la secţia de votare în a cărei rază teritorială domiciliază, pe listele electorale permanente, 1.569.668 au votat în altă localitate decât cea de domiciliu, iar 106.955 cu urna mobilă, relatează Mediafax.
Din totalul voturilor, 11.553.152 au fost valabil exprimate, iar 166.111 au fost nule.
Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente a fost de 18.280.994.
Biroul Electoral Central a informat, joi, că va transmite în cursul zilei Curţii Constituţionale procesul-verbal privid centralizarea rezultatelor votării la alegerea pentru preşedintele României din data de 16 noiembrie.
Validarea alegerilor se face de către Curtea Constituţională
Actul de validare a rezultatului alegerilor se întocmeşte în trei exemplare, dintre care unul rămâne la Curtea Constituţională, unul se prezintă Parlamentului, pentru depunerea jurământului prevăzut de Constituţie, iar al treilea se înmânează candidatului ales, conform Legii 370/2004 pentru alegerea preşedintelui României.