monitorulcj.ro Menu
Actualitate

De ce continuă pădurile din județul Cluj să dispară?

Pădurea dispare sub topoarele hoților, în timp ce autoritățile „execută activități” trecute pe hârtie. Există zone întregi din județul Cluj în care se poate constata fără niciun fel de greutate că „se fură ca în codru”.

Paduri defrișate

Care sunt măsurile pe care autoritățile centrale și cele locale le-au gândit pentru stoparea acestui flagel? „Monitorul de Cluj” a descoperit un document guvernamental care demonstrează fără echivoc că, de fapt, nu există o politică coerentă pentru restabilirea ordinii în pădurile patriei.

Raportul Curții de Conturi privind administrarea pădurilor de stat în perioada 2010-2013 scoate la iveală un adevărat dezastru ecologic în pădurile românești. Potrivit acestui raport, fondul forestier al României s-a redus de la peste 38 % înainte de 1989, la 27,33% din suprafaţa ţării în prezent. Surse din cadrul ministerului Pădurilor afirmă că, prin publicarea acestor cifre, oficialii români vor să dea bine în ochii UE, luând în calcul și locuri în care nu există pădure, doar vegetație forestieră, adică puieți de câțiva centimetri înălțime. Începând cu 1991, pădurile au fost retrocedate numai pentru a fi tăiate, de pe teritoriul țării noastre dispărând circa trei milioane de hectare. Specialiștii afirmă că până în anul 2005, s-au tăiat peste 20 de milioane de metri cubi de lemn.


Cum reacționează autorățile clujene?

După jaful din pădurea de la Mărişel, unde au fost tăiaţi ilegal peste 15.000 de arbori şi după arestarea şefului Direcţiei Silvice Cluj, Traian Mariş, pentru a trece cu vederea ilegalităţile comise, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu şi prefectul Clujului, Gheorghe Vuşcan, au organizat campanii de împădurire la Mărişel, respectiv la Viişoara. Acestea se întâmplau în urmă cu un an și jumătate.

În urma sesizărilor făcute de localnici, senatorul independent Valer Marian, originar din județul Cluj, a depus în data de 17 martie a acestui an, în Senatul României, Întrebarea cu titlul: „Defrișarea ilegală a pădurii comunale din Săliște județul Cluj” prin care cerea să i se comunice dacă autoritățile în drept au efectuat acțiuni de control în zonă în ultimii doi ani și dacă s-au luat măsuri pentru stoparea jafului, recuperarea prejudiciului și pentru pedepsirea vinovaților. Atât Ministerul Afacerilor Interne, cât și Departamentul pentru Ape Păduri și Piscicultură au răspuns că au derulat zeci de controale și verificări amănunțite, soldate cu amenzi nesemnificative (56 de acțiuni de control, trei infracțiuni silvice, 21 contravenții silvice vezi documentele atașate).


Autoritățile „execută acțiuni”

„Precizăm că au fost elaborate planuri subsecvente pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice de pe raza unor unităție administrativ-teritoriale (respectiv comunele Ciurila, Petreștii de Jos și Turenii din județul Cluj), în baza cărorare au fost desfășurate acțiuni la care au participat reprezentanții instituțiilor cu atribuții în domeniul silvic, ocazie cu care au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale în valoare de 28.000 de lei și a fost confiscată cantitatea de 12,5 m cubi materriale lemnos, în valoare de 1.350 de lei”.

Impresionat, nu? Fără condamnări penale, fără intervenții în forță ale autorităților.