monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Noii consilieri locali Loredana Pop și Valtăr Marcu au depus jurământul. Demisionarii au fost aplaudați

Oficial, Consiliul Local Cluj-Napoca are o nouă componență, începând de joi, 29 ianuarie.

Noii consilieri locali  Loredana Pop și Valtăr Marcu au depus jurământul. Demisionarii au fost aplaudați

Loredana Pop și Valtăr Marcu, ambii din PNL sunt noii consilieri locali care i-au înlocuit pe demisionarii Adrian Popa și Ovidiu Turdean. În ședința de Consiliu Local de joi, 29 ianuarie, cei doi consilieri noi au depus jurământul. După momentul depunerii jurământului, foștii consilieri locali au fost aplaudați, iar Loredana Pop a primit un buchet de trandafiri din partea consilierului județean Mihai Seplecan.

“Îi felicit pe noii colegi, le doresc să aibă o carieră cât mai lungă în administrația publică. Vreau să le mulțumesc și vechilor colegi și sunt sigur că vor rămâne alături de noi chiar dacă nu mai fac parte din Consiliul Local”, a declarat primarul Emil Boc.


Consilierul local PSD, Claudia Anastase a precizat că Adrian Popa și Ovidiu Turdean sunt de neînlocuit. “Le spunem bun venit noilor colegi. Adi Popa și Ovidiu Turdean sunt de neînlocuit. Tot respectul pentru colegii care au plecat din Consiliul Local. Sper să nu îi pierdeți din partid”, a spus Claudia Anastase.

Loredana Pop nu s-a remarcat decât printr-o locuinţă ANL primită de la fostul viceprimar Radu Moisin şi prin faptul că a reușit să intre în Barou doar la a doua „strigare”, după o recorectare suspectă a lucrărilor, de care nu ar fi străin fostul ei șef Daniel Buda.


Valtăr Marcu a fost consilier local în mandatul 2008-2012 şi face parte din Consiliul de Administraţie al Companiei de Transport Public Cluj. Marcu este fost rugby-st de performanţă şi fost antrenor şi arbitru.

Ovidiu Turdean a mai fost consilier local în 2004-2008 din partea PNL, iar ulterior a fost consilier județean PDL. În 2012, Turdean a revenit în forul local. Turdean și-a dat demisia din Consiliul Local în 29 decembrie 2014, invocând motive personale.


În ceea ce îl priveşte pe Adrian Popa, acesta ar fi fost ferit de presiuni. Popa este un apropiat al lui Arpad Paszkany. El s-a aflat la cel de-al treilea mandat în forul local, iar în perioada 2004-2008 a fost viceprimar al municipiului Cluj-Napoca. Adrian Popa a demisionat din forul local în 23 decembrie 2014.