monitorulcj.ro Menu
Politică

Popa şi Turdean părăsesc Consiliul Local. Cine vine în locul lor?

Grupul de consilieri locali PNL va avea, de la ședința de joi a legislativului local, doi noi membri.

Valtăr Marcu şi Loredana Pop

În Consiliul Local vor intra astfel liberalii (din vechiul PDL) Loredana Pop și Valtăr Marcu. Se pare că Horea Florea care era pe listă după Loredana Pop a renunțat la intrarea în consiliu din motive profesionale, următorul pe listă fiind Valtăr Marcu.  

Cele două locuri au rămas vacante după ce la sfârşitul lunii decembrie 2014, Ovidiu Turdean și Adrian Popa au demisionat din funcție.


Scutiţi şi nescutiţi de presiuni

În luna octombrie a anului trecut, surse din PDL au declarat pentru Monitorul de Cluj că „retragerea” lui Ovidiu Turdean nu este tocmai „personală”, cum susţinea acesta, și că asupra consilierului local s-ar fi făcut unele presiuni, pe care el însă le-a infirmat: „Dacă e să fac o mutare, o voi face în sensul de a mă retrage definitiv din viaţa politică, mai degrabă decât să fac vreun «transfer». Am ajuns la un nivel de suprasaturaţie în ce priveşte politica. Deja analizez foarte serios posibilitatea de a mă retrage, este doar o chestiune de moment”, a argumentat atunci Ovidiu Turdean.

Turdean a mai fost consilier local în 2004-2008 din partea PNL, iar ulterior a fost consilier județean PDL. În 2012, Turdean a revenit în forul local.


În ceea ce îl priveşte pe Adrian Popa, acesta ar fi fost ferit de presiuni. Popa este un apropiat al lui Arpad Paszkany. Acesta s-a aflat la cel de-al treilea mandat în forul local, iar în perioada 2004-2008 a fost viceprimar al municipiului Cluj-Napoca.

Cine sunt Loredana Pop şi Valtăr Marcu

Următorul nume pe lista consilierilor locali ai vechiului PDL este însă mult mai „flexibila” Loredana Pop. Ea nu s-a remarcat decât printr-o locuinţă ANL primită de la fostul viceprimar Radu Moisin şi prin faptul că a reușit să intre în Barou doar la a doua „strigare”, după o recorectare suspectă a lucrărilor, de care nu ar fi străin fostul ei șef Daniel Buda.


Valtăr Marcu a fost consilier local în mandatul 2008-2012 şi face parte din Consiliul de Administraţie a Companiei de Transport Public Cluj. Marcu este fost rugby-st de performanţă şi fost antrenor şi arbitru.