monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un activist de mediu din Cluj învaţă elevii despre nesupunerea civică şi îi încurajează să sară gardurile

Activistul de mediu şi protestatarul Adrian Dohotaru a încurajat mai mulţi elevi să sară garduri în semn de protest pentru îngrădirea acestora. “Am propus un atelier de eco-civism despre nesupunere civică, cu exerciții practice, nu doar teorie”, spune Dohotaru.

“Inițial, nu s-a înscris nimeni, în ciuda faptului că m-am prezentat respectabil din partea Centrului Rațiu pentru Democrație pentru ca acest concept de nesupunere civică să nu pară excesiv de straniu pentru un profesor neinițiat. Am găsit până la urmă o clasă de a VI-a, de la germană matern, Colegiul Național George Coșbuc, școală pe care am absolvit-o cu mândrie și eu, în ciuda notelor scăzute la purtare”, povesteşte Dohotaru.

De la strâns de gunoaie la sărit garduri

“Profesoara nu a venit din cauza unei viroze, niște părinți i-au adus la întâlnire, dar apoi mergeau la lucru. La telefonul fără fir s-a ajuns că vom strânge gunoaie (asocierea care se face cu ecologia la nivel de școală din cauza activităților propuse de profesori ori a evenimentului Lets Do It, Romania). Deci sunt lăsați pe mâna mea și a unei cunoștințe proaspete interesată de parc, Paula Deji, care stă în apropierea campusului și face fotografii cu noi”, mai povesteşte Dohotaru.


Relatarea lui Dohotaru

Intrăm în campusul Universității de Științe Agricole și de Medicină Veterinară (USAMV). Încerc să povestesc la 18 copii care zbiară în toate direcțiile istoria conceptului de nesupunere civică, trecând prin Thoreau, Gandhi ori ML King. Mi se pare că nimeni nu ascultă în ciripeala generală, mă enervez ușor și schimb placa:

Bă, știți ce facem? Sărim garduri!
… (pauză, le-am atras atenția, se gândesc,dar ce urmează…)
Ok, dar știți de ce sărim garduri azi? Că nu o facem de teribilism…
Pentru revoluție, răspunde un băiat.
Pentru libertate, sare altă fată.
Ca să intrăm mai mulți în parc. Dar de ce nu îi lasă pe oameni să intre?, completează altul.


Încep scurte explicații despre regulamentele universitare actuale care pot să prevadă accesul strict al studenților și profesorilor în campus, dar și despre faptul că din campus s-a format un parc, însă care e relativ necunoscut pentru că are o singură intrare.

Copiii se grăbesc să sară gardurile, în parc se joacă. Sunt mai interesați acum de nesupunere civică. O parte, căci majoritatea aleargă și explorează zona în care nu au mai intrat, mai ales o clădire veche ruinată, unde își imaginează că ar fi tuneluri. Le povestesc de Thoreau care a refuzat să își plătească impozitele pentru că SUA s-a angajat într-un război cu care el era în dezacord și pentru că era un stat care permitea deținerea de sclavi. Ori de King care a luptat împotriva segregării rasiale și fac paralele cu romii dar îmi dau seama din privirile lor că nu sunt acceptate întru totul. Povestim despre legi juste și legi injuste, a căror legitimitate trebuie chestionată și că e povara instituțiilor publice să își dovedească autoritatea, altfel ea putând fi chestionată.


Scrisoare deschisă către USAMV

Adrian Dohotaru a depus astăzi şi o scrisoare deschisă la rectoratul USAMV. Redăm mai jos conţinutul:

Stimate rector Doru Pamfil,


Deși campusul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV), instituție prestigioasă pe care o păstoriți, este probabil cel mai impresionant din țară, accesul pietonal al vizitatorilor pare a fi interzis. USAMV a realizat unul dintre cele mai frumoase gesturi de deschidere universitară către comunitate la care am asistat când la propunerea mea primăria s-a înțeles cu universitatea să deschidă un parc de 6 hectare în apropierea campusului. Deși s-au deschis deocamdată doar 3 hectare publicului larg, este cel mai mare spațiu verde al cartierului Zorilor, un cartier cu zeci de mii de locuitori, dar fără nici un parc în care cetățenii să socializeze și să se relaxeze.

Scrisoarea deschisă este prilejuită de interzicerea intrării în data de 12.02.2012 în campusul USAMV de către portarii universității. Am descoperit cu câteva săptămâni înaintea incidentului, în timpul unui ambuteiaj auto la o oră de vârf, că un pieton sau un biciclist poate intra pe lângă bariera auto în campus, ajungând  din cartierul Mănăștur până în zona fabricii de bere. În loc să îmi continui drumul pe străzi poluate și aglomerate ca str. Câmpului și Calea Mănăștur, am tăiat-o pe str. Urcușului, apoi pe str. Govora. După care am luat o pauză de respiro printre copaci, verdeață și chipuri de tineri frumoși într-un campus admirabil. Dar cunoscut de atât de puțini clujeni, poate viitori studenți ai USAMV, din cauza zidurilor, gardurilor și porților care înconjoară facultățile și institutele de cercetare. Se pare că după câteva treceri prin campus, portarii m-au reperat ca nefăcând parte din USAMV și nu m-au mai lăsat. Recunosc, am alergat de câteva ori prin campus și poate că păream ciudat în ochii unora, mai ales că spre deosebire de campusurile occidentale, aici nu am văzut pe nimeni alergând pe alei.


Propunerea pe care v-o fac este să permiteți accesul pietonal și biciclist pe axa Mănăștur – fabrica de bere, dar și pe axele Mănăștur – campus Hașdeu – Centru și Zorilor – Hașdeu – Centru, așa cum prieteni clujeni îmi spuneau că făceau în anii antedecembriști și imediat postdecembriști. Propunerea vine în întâmpinarea anunțului USAMV de a deschide parcul publicului larg și  proiectata grădină botanică, investiții generoase dar pentru care e nevoie de accese din toate zonele adiacente.