monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Irlanda a legalizat căsătoriile între persoane de acelaşi sex

Irlandezii, un popor cu reputaţia de a fi unul dintre cele mai conservatoare din Europa, au votat pentru legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, în cadrul referendumului care a avut loc vineri.

Tabăra celor care au făcut campanie împotriva căsătoriilor gay şi-a recunoscut înfrângerea. Aceasta înseamnă că Irlanda va deveni prima ţară din lume care legalizează căsătoriile de acest fel printr-un vot naţional. Un alt rezultat fără precedent este prezenţa uriaşă la vot, de circa 60%, o rată de participare nemaiîntâlnită în istoria acestei naţiuni, informează gândul.info.

În unele circumscripţii, şi 75% dintre alegători s-au pronunţat pentru legalizarea căsătoriilor homosexuale. Mai mult, prezenţa a fost cea mai mare din istoria scrutinelor acestei ţări, respectiv de 60%, conform BBC.


Rezultatele oficiale arată că 62,1% dintre alegători au votat pentru legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, iar 37,9% împotrivă. Prezenţa a fost de 60,5%.

Mulţi irlandezi s-au întors acasă din toate colţurile lumii pentru a putea participa la acest vot istoric, scrie New York Times.


Rezultatul favorabil dat legalizării acestor uniuni este cu atât mai important cu cât Irlanda este considerată a fi una dintre cele mai conservatoare ţări din Europa, care a avut pedepse penale pentru relaţiile homosexuale până la începutul anilor '90.

În prezent, există circa 20 de ţări în care căsătoriile între persoane de acelaşi sex sunt legale, mai informează New York Times. Iată care sunt ele şi când au legalizat căsătoriile gay: Olanda (2001), Belgia (2003), Canada (2005), Spania (2005), Africa de Sud (2006), Norvegia (2009), Suedia (2009), Argentina (2010), Islanda (2010), Portugalia (2010), Danemarca (2012), Brazilia (2013), Anglia (2013), Ţara Galilor (2013), Noua Zeelandă (2013), Uruguay (2013), Luxemburg (2014), Scoţia (2014), Finlanda (intră în vigoare în 2017).


În ciuda dezbaterii la nivel european pe acest subiect, care s-a concretizat şi cu o recomandare din partea Parlamentului UE pentru legalizarea căsătoriilor homosexuale în ţările membre, România bate pasul pe loc. Senatul a respins recent şi cel de-al doilea proiect de lege privind parteneriatul civil între persoane, indiferent de orientarea lor sexuală. Proiectul a fost respins ulterior în unanimitate şi de deputaţii jurişti.