Actualitate
„Despre oameni și oi”, două premii importante la TIFF 2015
Festivalul Internațional de Film Transivania a împlinit 14 ani de la debutul său. Filmul „Despre oameni și oi” s-a bucurat de câștigarea a două premii valoroase în cadrul evenimentului.
Aflat sub regia lui Grimur Hakonarson (Islanda-Danemarca), fimul Despre oameni și oi prezintă o zonă de vale izolată din Islanda, în care doi frați orgolioși, care nu și-au spus nicio vorbă timp de patru decenii, trebuie să colaboreze pentru a salva tot ceea ce au ei mai de preț pe lume: oile.
Filmul a câștigat „Premiul Special al Juriului”, în valoare de 1.500 de euro și „Premiul Publicului”, fiind cel mai votat de către spectatori.
De asemenea, „Lecția”, un film regizat de Kristina Grozeva și Petar Valchanov a fost și el, anul acesta, câștigătorul a două premii importante: „Premiul pentru Cea mai bună regie”, în valoare de 5.000 de euro și „Premiul pentru cea mai buna Interpretare”, în valoare de 1.000 de euro, oferit actriței Margita Gosheva.
„Mulțumesc juriului și prietenilor mei lituanieni”, a declarat aceasta la primirea premiului.
Pelicula o aduce în prim plan pe Nadezhda, o profesoară de engleză la un liceu de lângă Sofia. Aceasta este uimită să afle că una dintre eleve a fost victima unui furt și vrea să îl pedepsească pe vinovat. Pe plan personal, află că și-ar putea pierde casa din cauza ratelor care nu au fost plătite la timp. Nadezhda este gata de orice pentru a face rost de bani, până nu e prea târziu.
Articol scris de Iulia Popescu, studentă la Departamentul de Jurnalism, FSPAC-UBB, anul I