monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un fals poliţist a păcălit o bătrână din Turda cu aproape 2000 de euro

Poliţistii desfăşoară cercetări pentru prinderea mai multor persoane care ar fi înşelat o femeie de 61 de ani din Turda. Femeia a fost sunată de un bărbat, care s-a prezentat ca fiind poliţişt, iar ulterior de la Consulatul Noii Zeelande, şi i-a solicitat bani pentru a-i ajuta fiul.

“Apelantul a invocat că fiul femeii ar fi cauzat un accident de circulaţie, rănind grav o mamă şi fetiţa acesteia, angajate regulamentar în traversarea străzii. Mai mult, părţii vătămate i-a fost dat la telefon «fiul», care, printre hohote de plâns îi cerea disperat ajutorul. Din fericire, victima a sesizat poliţia imediat după ce ar fi pus banii în contul celor care au contactat-o. Poliţiştii au intervenit de îndată şi au reuşit să blocheze efectuarea transferului bancar de aproximativ 8.000 de lei”, au precizat reprezentanţii IPJ Cluj.

Cum funcţionează metoda “accidentul”


Una dintre cele mai frecvente metode de înşelăciune este cea căreia i s-a atribuit generic denumirea de “metoda accidentul”.

Potrivit IPJ Cluj, victima, este aleasă la întâmplare, prin formarea unei combinaţii de numere din reţelele de telefonie fixă, ori după studierea şi obţinerea unui minim de date referitoare la membrii familiei, numele, locul de domiciliu sau reşedinţă al acestora.


Apelantul afirmă că este fiul (nepotul) potenţialei victime, susţine că a comis un accident rutier în urma căruia victima (în general un copil) este rănită grav. Motivează că are vocea schimbată din cauza emoţiilor sau rănilor, că se află la spital ori în arestul poliţiei.

Victima înşelăciunii este îndrumată să depună toţi banii din casă pe numele persoanei vătămate prin accidentul rutier, pentru ca aceasta să nu mai depună plângere.


Profilul victimei: cele mai multe persoane din această categorie sunt femei vârstnice, care locuiesc singure.