Actualitate
Promovabilitatea la sesiunea din august a Bacalaureatului a crescut cu peste 7% faţă de anul trecut
Promovabilitatea la sesiunea din august a Bacalaureatului a crescut, în judeţul Cluj, cu 7,2% faţă de procentul înregistrat anul trecut, înainte de contestaţii, fiind prezenţi la examen un număr de 964 de elevi.
Promovabilitatea la examenul de Bacalaureat în judeţul Cluj a fost după sesiunea din august de 33,2%, cu 7,2% mai mare decât anul trecut, când a fost înregistrat un procent de 26,01%.
În total au fost înscrişi 1.176 de elevi, din care 964 s-au prezentat la examen. Doi elevi din judeţul Cluj au fost eliminaţi din examen fiind prinşi că aveau asupra lor telefoane mobile. În cursul zilei de marţi, 1 septembrie, se pot depunde contestaţii între orele 16:00 şi 20:00, rezultatele finale urmând să fie afişate joi.