monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Filmul 2+2 al lui Thomas Ciulei, proiecţie unică la Comedy Cluj

Unica proiecţie într-un cinematograf din România a "2+2" ultimul film al cineastului Thomas Ciulei va avea loc în cadrul festivalului Comedy Cluj sâmbătă 17 octombrie de la ora 20.30 la cinematograful Florin Piersic.

Coproducţie româno-germană, "2+2" este primul film de lungmetraj ficţiune al lui Thomas Ciulei. Din distribuţia comediei fac parte actorii Marius Manole, Mihai Calotă, Cornel Scripcaru, Gabriel Spahiu, Răzvan Vasilescu şi Sabrina Iaşchevici.

“După 25 de ani cred că ne putem permite o astfel de privire asupra trecutului şi tocmai aici intervine rolul comediei, să-ţi uşureze prin umor reflecţia asupra unui trecut pe cât de dureros, pe atât de absurd. Cred că există o generaţie întreagă de tineri care doresc să ştie mai multe despre felul în care părinţii lor au trăit înainte de 1989. De aceea mi se pare un film care se adresează mai degrabă publicului autohton decât celui străin. Apar în ele sechelele noastre pe care poate numai noi le înţelegem cu adevărat. Vreau să cred că acest film îşi va găsi locul în felul în care ne raportăm la propriul trecut şi felul în care înţelegem prezentul”, explică regizoul Thomas Ciulei.


Filmul explorează aventurile ghinioniste a doi prieteni buni, Oscar (interpretat de Marius Manole) şi Tony (Mihai Calotă) care trăiesc într-o lume imaginară, Miranda, o dictatură în faliment. Oscar, un actor celebru şi Tony, regizor, s-au săturat şi vor să fugă din ţară. Prinşi de Şeful Poliţiei Secrete, Popescu (Cornel Scripcariu), cei doi sunt obligaţi să facă un film publicitar despre parcul de distracţii gulag “Mirandaworld” sau vor fi împuşcaţi.

Obligat să îl joace pe Conducător, Oscar vrea să se sinucidă. Fiica securistului Popescu, Iulia (Sabrina Iaşchevici), se îndrăgosteşte de Oscar şi lucrurile se complică când ea vrea să îi ajute pe cei doi să fugă din ţară. O comedie 'al dente' despre aparenţe şi prietenii, iluzii şi idealuri, dictatură versus libertate.


Proiecţia din festival va avea loc în prezenţa echipei, respectiv a regizorului şi producătorului Thomas Ciulei. Ciulei va intra în dialog cu publicul după proiecţia filmului.

Potrivit directorului artistic al festivalului Comedy Cluj, Bogdan Beşliu, motivele pentru care filmul va avea o singură vizionare în România vor fi explicate de regizor după premiera de la Cluj-Napoca, care va avea loc sâmbătă.


“Am luat legătura cu Thomas Ciulei, am organizat proiecţia. În clipa în care am discutat cu el proiecţia la Cluj nu ştiam şi am aflat foarte târziu de demersul lui de a interzice practic filmele lui şi ale tatălui său în cinematografele din România. Dar el a fost de acord să rămână proiecţia acesta, totuşi. Probabil că va fi unica”, a declarat Bogdan Beşliu marţi, într-o conferinţă de presă.

Cineastul Thomas Ciulei a mai regizat filmele “Plays the light at the Maxim” (1990), “Nebunia capetelor” (1997), “Ca o pasăre pe gard” (1992), “Graţian” (1995), “Asta e” (2001), “Podul cu flori” (2008).


Regizorul şi producătorul Thomas Ciulei a decis ca, din 19 octombrie, să nu mai acorde dreptul de difuzare publică în România a filmelor sale şi ale tatălui său, Liviu Ciulei, din cauza "atitudinii destructive a Centrului Naţional al Cinematografiei".

"Am fost nevoit să ajung la această măsură extremă în urma atitudinii destructive ale Centrului Naţional al Cinematografiei legate de restaurarea filmelor lui Liviu Ciulei şi a tratamentului discriminatoriu şi destructiv legat de producţiile mele", a notat Thomas Ciulei în comunicatul transmis.