monitorulcj.ro Menu
Actualitate

”M-a mușcat de ureche. Mi-a șoptit că vrea să mă lege și să...” Ce-și aud fetele care lucrează în cluburi.

A ajuns să fie ceva social acceptat, iar ospătărițele sunt cel mai des vizate. Mai multe tinere care lucrează în baruri cu pretenţii din Cluj-Napoca au acceptat să povestească pentru Monitorul de Cluj prin ce trec aproape în fiecare zi la locul de muncă.

sursa foto shiftgig.com

Ospătărițele sunt de multe ori invitate la cafele sau sucuri, ceea ce de multe ori li se pare inofensiv. ”Sincera să fiu, s-a întâmplat de câteva ori, dar niciodată ceva grav. De obicei sunt invitată la o cafea, un suc, o bere, dar niciodată nu a insistat nimeni” povestește R., care este ospătăriță de doi ani, într-un local din centrul Clujului.

Clienții își mărturisesc fanteziile

Însă lucrurile pot să degenereze, ajungându-se la insinuări sau bărbații pot chiar să acționeze într-un mod violent. Prin astfel de experiențe a trecut G. care a fost ospătăriță, însă din cauza hărțuirilor a decis să își facă propria firmă.


”Un client mi-a șoptit o dată la ureche că ar vrea să mă lege cu celofan și să mi-o tragă. Altă dată eram afară la țigară când un client frecvent, foarte respectat de către patron, în stare de ebrietare, a ieșit și m-a îmbrățișat. Nu prea știam cum să îl refuz frumos pentru că era prieten cu șeful, așa că într-un mod jucăuș am zis nu. Dar el era înalt. Avea cam 2 metri. Când m-a îmbrățișat a dat să mă sărute, m-am ferit, iar în acel moment el m-a mușcat destul de tare de ureche” a mărturisit G.

Banii sunt problema

G. este conștientă de ce înseamnă hărțuirea sexuală, însă ar accepta să i se pună mâna pe fund de către clienții mai generoși în ceea ce privește bacșișul, mai ales datorită faptului că lumea ignoră astfel de probleme.


”Banii sunt bani și oricum nimeni nu o să fie de partea ta într-o astfel de situație. Dacă un client vine des și cheltuie mulți bani, îți poți pierde jobul. Nu sunt mândră, dar sunt sinceră. Știu ce este hărțuirea sexuală, însă în România nimeni nu este de partea ta” spune revoltată G.

R. în schimb nu ar accepta o astfel de situație, dar acuză și ea sistemul din România pentru astfel de probleme.


”Dacă mi-ar pune cineva mâna pe fund, oricât de mult bacșis ar fi lăsat și oricât de des ar veni în localul respectiv, nu aș accepta asta niciodată. Aș încerca să îi explic frumos (asta aș face cu orice client, fidel sau nu) că așa ceva nu se face, iar dacă nu se calmează l-aș da afară sau aș chema paza. În România sunt foarte multe aspecte care sunt prea puțin luate în considerare, iar hărțuirea sexuală este unul dintre ele. Suntem o țară în care cu banii rezolvi tot și dacă nu îi ai, atunci plătești pentru faptele tale. Din păcate mai trebuie să treacă câteva generații până să scăpăm de această febră a banilor care rezolvă tot”, spune tânăra.

Clienții de cele mai multe ori consideră că în schimbul bacșișului, au dreptul să ceară mai mult decât ar fi permis din punct de vedere moral de la ospătărițe. Uneori patronilor localurilor nu le pasă de pericolele la care sunt expuse angajatele, cum a fost în cazul lui G., însă sunt alții care sunt conștienți de pericol.


”Am lucrat într-un club central. Ziua serveam doar cafele și sucuri, însă în weekend-uri erau party-uri și munceam până dimineața. M-am întâlnit cu tot felul de idioți care nu se puteau abține, iar unul dintre ei mi-a propus să mă întâlnesc cu el, că plătește bine. Mereu erau unii care voiau să mă pipăie, dar am evitat. Șeful ne-a zis că nu trebuie să le permitem ce nu vrem. Din propria mea experiență pot să zic că pe mine nu m-a afectat hărțuirea sexuală. Însă din câte am mai auzit de la alții și am văzut la știri, mulți nu prea iau în serios acest lucru, iar ospătărițele trebuie să se aștepte mereu la asta. Parcă face parte din  job description” a explicat C. 

Clienți insistenți

Majoritatea fetelor care au răspuns la întrebări au spus că nu au avut probleme cu clienți insistenți, însă N. are o altfel de experiență.


”Era un tip englez căruia îi plăcea foarte mult de mine și mă tot invita în oraș, ignorând refuzurile mele repetate și venea zilnic în local. Într-o zi eram supărată că mi-au plecat clienții de la o masă fără să plătească suma de 100 de lei. Tipul m-a întrebat de ce sunt supărată, i-am spus, iar când a plecat de la masă am văzut că lăsase în cartotecă banii pentru consumația lui și 100 de lei în plus. A doua zi a venit direct să mă întrebe când ieșim. Un alt bărbat mi-a cerut un cocktail «Sex on the beach», iar când i-am adus comanda m-a întrebat dacă nu merg la el acasă să îi fac unul sau dacă prefer pe plajă” povestește N.

Femeile nu sunt conștiente de impactul hărțuirii asupra personalității lor

De cele mai multe ori, victimele hărțuirii sexuale ajung să aibă alte probleme emoționale, fără să știe cauza acestora, ajungând să se concentreze doar pe problemele din prezent.

”De obicei clientele apelează la noi de cele mai multe ori pentru simptome anxioase. Cercetând în trecutul lor de multe ori se întâmplă să găsim incidente care implică hărțuire sexuală. Nu neaparat fizică, dar verbală. Am avut fete care au fost hărțuite pe la 11-12 ani și își amintesc. Ele nu realizează că acela este declanșatorul anxietății sau depresiei de care suferă și acuză problemele actuale. Că s-au certat cu părinții, cu iubitul” povestește Raluca Anton, doctor în psihologie.

Factorii care declanșează hărțuirea

Specialiștii clujeni consideră că această problemă este cauzată de ambele părți implicate. Fetele acceptă hărțuirea, iar în cazul bărbaților pot fi mai mulți factori, de la obișnuință la probleme psihopatologice de personalitate.

”Probabil oamenii și-au format o imagine în ceea ce privește ospătărițele. Că sunt acolo, sunt drăguțe și pot profita fiindcă le oferă bacșiș. Trebuie să fie drăguță fiindcă este o parte din meseria ei, iar bărbații interpretează greșit aceste gesturi. Patronul își dorește o fată drăguță. Cu cât e mai drăguță, mai sociabilă, cu atât crește posibilitatea ca acel client să rămână și să consume mai mult” explică Raluca Anton.

Pe de altă parte, Cristian Delcea, psiholog în sexologie clinică și psihoterapie discută despre problemele de personalitate pe care pot să le aibă bărbații care hărțuiesc, dar și despre mediul cultural.

”Trebuie să luăm în calcul trăsăturile de personalitate. Sunt oameni care au dezvoltat paterne  psihopatologice de personalitate ca să hărțuiască, să manipuleze, să condiționeze oameni. Vorbind de partea culturală, dacă sunt de etnie romă. Poate sunt italieni răsfățați, dacă a fost în localuri în care ospătărița a acceptat avansurile, a învățat un stil mai dur de a vorbi, care rănește. Apoi vorbim și de factorul de psihopatie sexuală. Este o devianță de la normalitate în ceea ce privește relația cu o femeie. Își dezvoltă o trăsătură încât se simt satisfăcuți când hărțuiesc femei”, a declarat Delcea.

Rușinea și teama le fac să se ascundă

De cele mai multe ori, femeile care trec prin aceste experiențe preferă să țină secret, să se lupte singure cu emoțiile pe care le trăiesc.

”În astfel de situații și din ce știu de la clientele mele care nu au apelat la instanță, primul factor este frica. Le este teamă ca acea persoană să nu le urmărească, să nu le facă rău. Majoritatea văd acțiunea ca un caz izolat, care nu se va mai repeta și merg mai departe. De asemenea se simt vinovate că bărbatul acela le-a făcut ceva” consideră Raluca Anton.

”Unele femei sunt anxioase, altele și-au dezvoltat o toleranță la o astfel de hărțuire fiindcă este asociată cu jobul. Apoi își manifestă frustrările în afara jobului. Merg pe zicala ”riscul meseriei” explică Cristian Delcea.

Specialiștii mai spun că deși în prezent în România nu se acordă suficient de multă atenție hărțuirii sexuale fiindcă femeile nu spun, însă lucrurile par să meargă într-o direcție favorabilă, fiindcă lumea începe să descurajeze acest fenomen, cu toate că există zone precum Moldova sau Oltenia unde încă este social acceptat.

Articol scris de Bianca Tămaş