monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Clujul, gazda Târgului Regional pentru Artizanat şi Meşteşuguri

Deschiderea oficială a Târgului Regional pentru Artizanat şi Meşteşuguri va avea loc miercuri, 4 noiembrie în incinta Polus Center Cluj, începând cu ora 16:00.

sursa foto radiovacanta.ro

Târgul se va desfăşura pe durata a cinci zile, din 4 până în 8 noiembrie, şi sunt invitate să participe persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi familiale, reprezentanţi ai IMM-urilor care desfăşoară activităţi în domeniul meşteşugurilor, în special al celor tradiţionale, dar şi în domeniul artei populare şi al artizanatului. De asemenea, pot participa asociaţiile profesionale sau fundaţiile care au drept scop promovarea meşteşugurilor şi a meseriilor, a produselor şi serviciilor cu specific tradiţional, inclusiv din domeniul artei populare şi a artizanatului.

Alături de aceştia, în cadrul târgului vor fi prezenţi 20 de producători locali care vor expune dulceţuri tradiţionale, produse apicole, siropuri şi sucuri naturale, turtă dulce, ulei presat la rece, produse pe bază de lavandă. Cei care vor vizita târgul se vor putea delecta cu spectacole de muzică populară susţinute de interpreţi şi ansambluri folclorice cunoscute din judeţ. 


 „Târgul Regional pentru Artizanat şi Meşteşuguri 2015” este parte a Programului Naţional Multianual pentru Susţinerea Meşteşugurilor şi a Artizanatului, obiectivul general al acestuia reprezentându-l stimularea dezvoltării meşteşugurilor şi a micii industrii din România. Programul îşi mai propune întărirea micilor meşteşugari şi artizani care-şi desfăşoară activitatea individual sau organizat, în special în localităţile rurale, dar şi în cele urbane. Finalitatea acestui proiect este aceea de a proteja meseriile care presupun un număr mare de operaţii executate manual în practicarea lor şi relansarea serviciilor şi a produselor cu specific tradiţional, inclusiv obiecte de artă populară şi artizanat, respectiv promovarea acestor produse şi servicii pe pieţele naţionale şi internaţionale.

Articol scris de Spiru Oana Alexandra, studentă la Jurnalism, FSPAC-UBB